Ambasada SUA la Damasc, parţial evacuată

Statele Unite au ordonat ieri seară familiilor diplomaţilor şi personalului neesenţial de la ambasada sa din Damasc să părăsească Siria, ca urmare a 'instabilităţii şi situaţiei incerte' existente în această ţară, copleşită de o mişcare de protest.

'Departamentul de Stat a ordonat luni seară familiilor angajaţilor guvernului Statelor Unite şi unor persoane neesenţiale să părăsească Siria', indică un comunicat al Departamentului de Stat.

'Având în vedere instabilitatea şi situaţia actuală incertă, cetăţenii americani în Siria sunt invitaţi să limiteze deplasările neesenţiale în ţară', adăugă textul. Tot ieri, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţional american, Tommy Vietor, a indicat că Statele Unite intenţionează să adopte sancţiuni împotriva unor înalţi responsabili sirieni ca răspuns la folosirea 'absolut deplorabilă' a violenţei de către Damasc contra manifestanţilor, aminteşte AFP.

În ciuda represiunii în curs, care a făcut în jur de 390 de morţi de la 15 martie, Statele Unite nu au mers până acolo încât să ameninţe că îşi vor rechema ambasadorul de la Damasc, un post ocupat din nou din ianuarie după şase ani de post vacant. Pe de altă parte, Italia şi Franţa au cerut azi Uniunii Europene şi Organizaţiei Naţiunilor Unite să facă presiuni asupra Siriei pentru a pune capăt înăbuşirii în sânge a revoltei antiguvernamentale, iar Marea Britanie a anunţat că intenţionează să trimită un „semnal puternic” Damascului. MAE: Evitaţi călătoriile în Siria!

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă  cetăţenilor români, printr-un avertisment postat pe site-ul său, să evite deplasările în Siria, având în vedere deteriorarea situaţiei de securitate din această ţară.

Totodată, MAE îi sfătuieşte pe românii aflaţi deja în Siria să părăsească zona folosind cursele aeriene comerciale, încă disponibile. Aceştia ar trebui să evite total, în această perioadă, deplasările în localităţile Daraa şi Lattakia şi, în general, în regiunea de sud a Siriei, în apropierea frontierei cu Iordania, precum şi la graniţa cu Irakul.

Românilor din Siria li se mai recomandă să se informeze asupra situaţiei de securitate din zonă şi să se adreseze Ambasadei României la Damasc pentru a-şi anunţa prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.