Stătea mândru şi neînfricat, gata de bătălia ce avea să urmeze. Înfruntase deja patru ani de război, participând inclusiv la Bătălia de pe Somme, din 1916. Scăpase cu viaţă şi din iadul mocirlos de la Passchendaele. Acum, în ziua de 30 martie a anului 1918, Warrior se pregătea de cea mai grea misiune.

Murgul de zece ani trebuia să conducă una dintre ultimele mari şarje de cavalerie din istorie. Misiunea lui era să oprească ofensiva germană din primăvara lui 1918, iar aventurile lui aveau să fie la fel de extraordinare precum cele ale calului de luptă inventat de Michael Morpurgo (Michael Morpurgo, prozator, poet, dramaturg și libretist englez, cunoscut mai ales pentru romanele dedicate copiilor, precum War Horse, apărut în 1982) - menționează scriitorul britanic Giles Milton în volumul Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Fascinantele note de subsol ale istoriei (Corint, 2018).

Warrior era unul dintre milioanele de cai trimişi în Franţa între 1914 şi 1918. Doar 62.000 s-au mai întors acasă, victime uitate ale unui conflict în care animale lipsite de apărare au fost aruncate în luptă împotriva tancurilor şi mitralierelor.

Doi supraviețuitori înnăscuți

Warrior aparținea generalului John Seely (John „Jack” Edward Bernard Seely, primul baron de Mottistone (1868–1947), a fost parlamentar şi ministru de război înainte de a pleca pe front. Este şi autorul unei cărţi despre Warrior, intitulată My Horse Warrior, publicată în 1934), foarte bun prieten cu Churchill.

Calul şi călăreţul erau niște supravieţuitori înnăscuți - apreciază Milton. Din clipa în care a ajuns în Franţa, în vara lui 1914, Warrior și-a dovedit curajul în numeroase ocazii. În toamna acelui an, fusese la un pas de a fi prins de către armata germană care înainta. În anul următor, calul de lângă el a fost sfârtecat în două de explozia unui şrapnel. Warrior a avut noroc, scăpând nevătămat.

Câteva zile mai târziu, grajdul în care era ținut a fost distrus la doar câteva secunde după ce îl părăsise. Altă dată, a trebuit să fie scos dintr-un noroi foarte adânc.

În februarie 1915, generalul Seely (împreună cu Warrior) a primit comanda cavaleriei canadiene, un grup alcătuit din fermeri, poliţişti călare, amerindieni şi o mie de cai. După trei ani în care îşi dovediseră curajul pe câmpul de luptă, li s-a încredinţat o misiune de o importanţă strategică vitală. Măşinăria de război germană străpunsese linia frontului aliat şi luase peste 100.000 de prizonieri, mulţi dintre aceştia făcând parte din Armata 5 britanică. Însufleţiţi de victoria repurtată, germanii intenţionau să-şi continue înaintarea spre vest.

Misiune mortală

Era esențial ca înaintarea lor să fie oprită cât mai repede cu putință – apreciază scriitorul britanic Giles Milton. Forţele aliate urmau să atace în pădurea Moreuil, pe malurile râului Avre. O victorie le-ar fi făcut să pună stăpânire pe râu și, în plus, ar fi pus stavilă înaintării germane către vest.

Atacul trebuia să aibă loc în ziua de 30 martie şi să fie condus de Warrior şi alţi 11 cai. Misiunea iniţială a călăreților era să înfigă pe dealul care se înălța deasupra râului un steguleţ roşu, după care avea să se călăuzească restul cavaleriei.

„[Warrior] era hotărât să pornească”, nota generalul Seely, „şi, dintr-un salt, s-a avântat înainte. În galopul ce a urmat, i-a dispărut orice urmă de teamă. Am traversat spaţiul ce ne despărţea de deal, pe care l-am urcat sub o ploaie de gloanţe trase de inamici, dar Warrior nu s-a sinchisit de nimic.”

Armăsarul a ajuns în vârful dealului, unde a fost înfipt steguleţul roşu. Peste doar câteva clipe, s-a auzit un bubuit puternic, care a vestit intrarea în luptă a încă o mie de cai. Escadron după escadron, cavaleriştii s-au aruncat cu toţii în haos, sub o ploaie de obuze şi gloanțe venite din toate părțile.

Baia de sânge

Warrior şi ceilalţi cai înaintau sub tirul piloţilor britanici, care încercau să-i acopere. În direcţia liniilor germane s-au tras peste 17.000 de proiectile, însă fără prea mult folos – sute de cai au fost seceraţi de mitralierele inamicului.

Bătălia s-a prelungit până către seară. Din cerul gri-metalic se revărsau valuri de ploaie, iar, curând, a început să se întunece. Warrior a condus mai departe brigada de calaverie sub focul neîntrerupt al armelor până ce soarta bătăliei a început a se schimba – mai amintește Milton.

La căderea nopţii, pădurea fusese cucerită, iar trupele germane au fost silite să se retragă. Preţul acestei victorii a fost însă unul greu – un sfert dintre cavalerişti şi peste jumătate dintre cai căzuseră victimă unei adevărate băi de sânge.

Un final fericit pentru Warrior

Pentru Warrior nu a existat răgaz. Chiar a doua zi, a fost pus să conducă un atac în apropiere de satul Gentelles. Curând însă, rănile grave pe care le-a suferit au dus la retragerea lui. Generalul Seely a fost şi el rănit şi nu a mai putut să continue lupta.

Warrior și-a revenit într-un mod remarcabil şi a trăit până în 1941, când era prea bătrân ca să ia parte la al Doilea Război Mondial. De altfel, în anii scurși, modul în care se purta războiul se schimbase radical. Şarjele de cavalerie aparţineau de acum trecutului şi nu mai era loc pentru cai de luptă asemenea lui Warrior – povestește Giles Milton în volumul citat.

Acest animal credincios, devotat şi extraordinar de curajos, care a ajutat la obţinerea victoriei pe Frontul de Vest, rămâne unul dintre eroii neştiuţi ai Marelui Război.