Potrivit unei ierarhii revizuite realizate de revista americană Forbes, Buffet l-ar fi devansat pe fondatorul Microsoft, Bill Gates, care a fost cel mai înstărit american timp de 15 ani consecutivi, informează Reuters.
Proprietarul companiei de investiţii Berkshire Hathaway, Warren Buffett, şi-a majorat averea cu opt miliarde de dolari, până la 58 de miliarde, în intervalul 29 august la 1 octombrie.
În aceeaşi perioadă, Gates a pierdut aproximativ un miliard şi jumătate de dolari, averea sa ajungând la 55 de miliarde şi jumătate.
Agenţia de presă Bloomberg a precizat că revista Forbes va prezenta, în ediţia revizuită care va apărea peste aproximativ două săptămâni, efectele pe care le-a avut criza financiară asupra averilor celor care compun topul 400.
Cel mai mare declin înregistrat în această perioadă, în averile celor mai înstăriţi americani, a fost de patru miliarde de dolari, pierdere suferită de directorului general al Las Vegas Sands, Sheldon Adelso.
În ceea ce priveşte evoluţia averilor celor mai înstăriţi români, săptămâna viitoare va apărea "TOP 300 cei mai bogaţi din România", realizat de Capital.