Pe vremuri o specie numeroasă în România, vulturul codalb a avut de suferit de-a lungul secolului trecut de pe urma distrugerii zonelor umede, a deranjului produs de oameni, a vânătorii, poluării dar şi a utilizării de otravă pentru combaterea prădătorilor cu păr. 
Asta este concluzia la care au ajuns specialiştii. Mai mult, specia care este protejată prin Directiva Păsări 79/409/EEC,  a fost afectată şi din cauza ciocnirii cu liniile de înaltă tensiune sau cu turbinele eoliene, potrivit datelor publice. „În România, efectul cel mai dezastruos l-a avut utilizarea stricninei pentru combaterea prădătorilor cu păr (lup, vulpe, iepuri, etc.), vulturul codalb fiind vulnerabil la o astfel de otrăvire mai ales în timpul iernii când se hrănește cu hoituri”, arată specialiştii.
Astăzi, în România, mai trăiesc cel mult 33 de perechi clocitoare, mai ales în delta și în lunca Dunării. Asta în ciuda faptului că Legea fondului cinegetic interzice vânarea codalbului, amenda pentru împușcarea unui exemplar fiind de 2.700 de euro. Totuşi, specia cade în continuare victimă tehnicilor silviculturale prin care pădurile naturale sunt înlocuite cu culturi având scop comercial şi astfel este distrus habitatul de reproducere prin dispariția arborilor adecvați pentru instalarea cuiburilor, susţin specialiştii.
De altfel, vulturul codalb reacționează bine la măsuri de conservare cum ar fi stabilirea de zone protejate, montarea de platfome de cuibărit, asigurarea hranei fără substanțe otrăvitoare sau reintroducerea speciei acolo unde dispăruse, arată specialiştii. Astfel de măsuri au dus la o revigorare semnificativă în Norvegia, unde, după 1970, populaţia a crescut la 1.500 de perechi. Astăzi, în Europa mai trăiesc doar 19.000 de astfel de vulturi, uşor de recunoscut după coada albă, ciocul masiv și galben, capul, gâtul și pieptul maro deschis.
Ostroavele, „jungle” pentru vulturul codalb
Mai mult, prezența vulturului codalb, dar și a altor specii de plante și animale, face ca segmentul românesc al Dunării, parte din Coridorul Verde al Dunării Inferioare, să fie unul dintre cele mai bogate în biodiversitate de-a lungul fluviului. „Vulturul codalb este foarte prezent pe ostroave, acestea fiind căminul unei diversităţi bogate de specii de plante şi animale, multe dintre ele fiind protejate la nivel naţional şi internaţional”, arată specialiştii.

FOTO: VALENTIN MARIN

Ostroavele, sau insulele de pe Dunăre, sunt adevărate „jungle” în care îşi găsesc refugiul specii de păsări sau alte animale rare, lucru care le conferă un rol esenţial în salvarea ecosistemelor din întregul bazin al Dunării. 
Iar partea română a Dunării găzduieşte aproape 140 de ostroave care se întind pe o suprafaţă de 35.000 hectare şi adăpostesc, alături de bancuri de nisip, lacuri, mlaştini şi canale naturale, aproape 30% din suprafaţa pădurilor naturale din lunca românească a Dunării. Astfel, în 2006, organizaţia WWF şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi au pornit un proiect pentru conservarea ostroavelor, finanţat prin programul Uniunii Europene Life Nature. Iar măsurile de management al pădurilor de luncă au inclus și intalarea a 20 de platforme de cuibărit pentru vulturul codalb, potrivit Cristinei Munteanu, coordonatoarea proiectului.
Cuiburile vulturului codalb, inaccesibile turiştilor
Astfel, organizaţia WWF consideră că ar trebui schimbat managementul pădurilor forestiere la nivel de norme tehnice, care au valoare obligatorie şi datează din anii ’80. „Aceste norme tehnice ar trebui să integreze bunele practici de la nivel european, astfel încât pădurea să devină un mozaic cu suprafeţe de vârste diferite care să ofere arborii necesari pentru cuiburi”, afirmă Cristina Munteanu.
Mai mult, treptat ar trebui „să se renunţe la exploatarea pădurilor de pe ostroave şi mai ales la înlocuirea pădurii naturale cu plantaţii de plop hibrid”, arbore ce are trunchiul drept şi foarte puţine ramuri care nu ajung să se dezvolte suficient pentru instalarea cuiburilor, arată aceasta. În plus, amenajamentele silvice ar trebui să indice pe hărţile forestiere locurile unde există cuiburi de codalb, iar activităţile silviculturale să fie interzise pe o rază de 1-2 kilometri în jurul cuibului.
De asemenea, reprezentanta WWF subliniază că în cazul dezvoltării de activităţi eco-turistice, „zonele cu cuiburi de codalb n-ar trebui să fie accesibile vizitatorilor, observarea păsărilor putându-se face de la distanţe mai mari sau la locurile de hrănire”.