Două vulpi au murit, iar o a treia a fost văzută cu o săgeată în corp. Asociațiile de protecție a animalelor au oferit recompense pentru identificarea autorului barbariei.
Scotland Yard a anunțat că a deschis o anchetă după ce vulpile au fost ucise cu arbaleta în plină capitală a Marii Britanii. O asociație pentru protecția acestor animale a promis o recompensă de 2.000 de lire sterline oricărei persoane care avea informații care să conducă la condamnarea celui care a omorât animalele.
Wildlife Crime Unit din cadrul poliției din Londra , responsabilă cu anchetarea atingerilor aduse faunei sălbatice, a lansat un apel pentru martori, luni, după ce a aflat că trei vulpi, care abundă în capitala britanică și se hrănesc în special din coșurile de gunoi, au fost victimele unui tir cu săgeți în cartierul Greenwich, scrie 20 Minutes.
O vulpe a fost găsită cu o săgeată înfiptă în spate, la 5 noiembrie, a declarat poliția într-un comunicat.
În ciuda intervenției voluntarilor de la asociația Fox Project, care au avut grijă de animal în sediile lor din Kent (sudul Angliei), acesta nu a supraviețuit.
O altă vulpe fusese găsită moartă în același cartier, iar o a treia a fost văzută cu o săgeată în corp.
„Este absolut șocant faptul că două animale au murit în astfel de circumstanțe oribile”, a spus Conchi Gago de la unitatea specializată a Poliției din Londra.
„Este evident, oricine a făcut acest lucru a făcut-o intenționat”, a continuat ea, considerând „îngrijorător de conceput că o ființă umană dorește să rănească și să omoare un animal sălbatic”.
Asociația Fox Project, care îngrijește 1.000 de vulpi în fiecare an, va plăti 2.000 de lire sterline (2.220 euro) pentru orice informație care „ar duce la condamnarea persoanei responsabile” de aceste barbarii, se precizează în comunicatul poliției londoneze.
Pentru fondatorul Fox Project, Trevor Williams, aceasta este o afacere „cu adevărat șocantă” și este dificil de înțeles că „o minoritate de oameni din societatea noastră sunt capabili de o astfel de cruzime extremă față de animale”.