Vremea rămâne rece pentru această perioadă, dar precipitațiile se opresc. METEO
- Maria Lascu
- 31 octombrie 2017, 00:00
Vremea se va ameliora în privinţa precipitaţiilor, dar va fi rece pentru această dată, mai ales dimineața şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării, dar numai izolat vor fi posibile precipitaţii slabe.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale în prima parte a intervalului, îndeosebi în regiunile estice şi de sud-est, cu rafale de pânã la 70 km/h în nordul Moldovei. În zona montană local va mai ninge slab, iar vântul va continua să prezinte intensificări, cu rafale de peste 70 km/h. Temperaturile se vor situa între -1și 11 grade C. Tot rece va fi și în ultima zi a acestei luni.
În Capitală, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile se situează între 2 și 9 grade