VOX, partidul de extrema dreaptă, poate fi surpriza alegerilor legislative de astăzi, din Spania

VOX, partidul de extremă dreapta speră să creeze surpriza astăzi. Spania era una din puţinele ţări europene unde extrema dreapta era absentă din peisaj. VOX speră să intre în forţă în Parlamentul naţional.

Marginal până la recentele alegeri regionale din sudul Spaniei, partidul de extremă dreapta, VOX, speră să profite de furia alegătorilor. Totul s-a schimbat după seismul provocat de acest partid în decembrie, în Andaluzia, când a obţinut 12 locuri de deputaţi regionali.

''VOX a reuşit să trezească la viaţă  numeroase persoane care nu se mai simţeau reprezenzate'', a declarat miercuri liderul formaţiunii, Santiago Abascal, citat de 20 Minutes. ''O Spanie liniştită'', care se îndreaptă spre inversarea situaţiei, duminică. Neîncrezător în mass-media tradiţionale, VOX s-a orientat spre reţeţele de socializare, inspirându-se din strategia preşedintelui american Trump şi a brazilianului Bolsonaro. Sondajele creditează VOX cu un 10% şi aproximativ 30 de fotolii în parlamentul spaniol, care numără 350 de locuri.

Fondat în 2013, VOX  a prosperat datorită virulenţei sale privind independenţa catalanilor care au avut tentativa, în octombrie 2017, de a provoca secesiunea. ''VOX este un răspuns la ceea ce îngrijora mare parte din Spania înaintea rebeliunii Catalunyei, faptul că Spania e gata să se destrame'', subliniază John Müller în cartea ''Surpriza VOX''. Pledând împotriva partidelor separatiste, VOX vrea recentralizarea Spaniei şi alungarea de la putere a socialistului Pedro Sanchez, considerat ''duşman al Spaniei''.

Un discurs foarte dur asupra imigraţiei, islamului sau feministelor

Cu ''binecuvântarea'' lui Steve Bannon, bătrânul consilier al lui Donald Trump, partidul are un discurs foarte dur privnd imigraţia, islam sau feministele şi a rupt consensul în jurul legii împotriva violenţelor sexiste afirmând că criminalizează bărbaţii. VOX, care are în rândurile sale generali pensionaţi, apărători ai  fostului dictator, Franco, se opune de asemenea căsătoriilor homosexuale, eutanasierii sau avortului. Potrivit lui Jorge del Palacio, profesor de istorie la universitatea Rey Juan Carlos din Madrid,  ''VOX este capabil să capitalizeze (bazându-se pe furia oamenilor), fiindcă criza este identitară'', aşa cum Podemos a fost capabilă la alegerile din 2015 şi 2016 pistonând pe ''criza economică''.

Un partid care profită de lehamitea faţă de partidele politice tradiţionale

Printre obiectivele sale prioritare sunt vânătorii şi lunea rurală. Partidul, un fervent apărător al luptelor cu tauri, a avut propriul stand (unul dintre cele mai elogiate) la un recent salon de vânătoare de la Madrid. VOX vrea să seducă şi dezamăgiţii din stânga eşichierului politic, oamenii Podemos. VOX nu duce lipsă de critici, dar tocmai acestea îl întăresc în ochii oamenilor obşnuiţi, sătui de partidele tradiţionale.