Românii cu venituri mici ar putea primi vouchere pentru plata facturilor la energie în această iarnă. Liderii europeni vorbesc despre suma de 1.000 de lei, bani ce ar urma să intre pe carduri.
În contextul actual, liderii europeni caută soluții pentru a sprijini persoanele vulnerabile astfel încât să treacă mai ușor peste această iarnă. Ei iau în calcul oferirea de vouchere pentru energie în valoare de 1.000 de lei.
1.000 de lei sub formă de vouchere pentru energie
Voucherele pentru energie ar urma să fie acordate în perioada ianuarie-aprilie 2023, iar banii ar putea fi folosiți pentru plata facturilor la curent sau gaz, pentru cumpărarea de lemne pentru foc sau pentru reparații la casă.
Potrivit ministrului Marcel Boloș, bani sunt disponibili în cadrul politicii de coeziune, respectiv din banii pe care nu îi putem consuma până la finele anului 2023. El a punctat că liderii partidelor de guvernare urmează să decidă asupra modului în care vor fi utilizați acești bani și cuantumurile care urmează a fi primite de către cei care sunt socotiți ca fiind persoane și familii vulnerabile.
În acest sens este vehiculată suma de 1.000 de lei, pentru persoanele care au venituri între 1.500 și 2.000 de lei. Coaliția de guvernare ia în calcul și creșterea acestei sume la 2.000 de lei, însă nu este o decizie definitivă.
„Noi avem acum 2.414.000 de beneficiari. Este posibil ca din simulări, pentru că acum se lucrează și la partea de simulări a numărului de beneficiari și coaliția a solicitat să existe mai multe alternative, respectiv să creștem această limită de venit, să zicem undeva în jurul sumei de 2.000 de lei, aceste lucruri urmând a fi clarificate în mecanismul care se va pune la punct pentru derularea acestei scheme.
Deci există și perspectiva aceasta de creștere a numărului de beneficiari, ținând cont și de bugetul pe care îl avem la dispoziție”, a mai adăugat ministrul, potrivit Cancan.ro.
Patru milioane de persoane ar urma să primească acești bani
Potrivit ministrului Marcel Boloș ar putea fi în jur de patru, cinci milioane de persoane care ar urma să beneficieze de aceste vouchere pentru energie. Cu toate acestea, în prezent nu există date foarte clare care să spună cu exactitate acest lucru, însă în scurt timp se vor anunța cu exactitate toate detaliile.