Vouchere pentru electrocasnice. 150 mii de familii vulnerabile vor primi bani pentru a-și procura aparatură nouă
- Ana Munteanu
- 20 august 2024, 14:46
Republica Moldova. Aproximativ 150 mii de familii vulnerabile din țară vor primi, în următorii trei ani, vouchere în valoare de până la 7 mii de lei (350 de euro). Banii sunt oferiți pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi cu altele noi și eficiente energetic. Acțiunea este realizată în cadrul Programului de Vouchere pentru electrocasnice, elaborat de Ministerul Energiei.
Valoarea voucherelor, precum și criteriile de selecție a beneficiarilor, au fost aprobate la ședința Consiliului Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED). La fel, a fost aprobat bugetul pentru primele sesiuni de acordare a voucherelor. Suma ajunge la circa 54,5 milioane lei (2,7 mil de euro).
Programul are scopul de a contribui la sporirea securității economice, eficientizarea consumului de energie și diminuarea sărăciei energetice. Aceasta prin micșorarea cheltuielilor pentru facturi ale populației.
Criteriile de selectare a beneficiarilor
Voucherele care vor acoperi până la 70% din costul echipamentelor electrocasnice. Acestea vor fi acordate consumatorilor înregistrați pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md.
Potrivit deciziei CNED, consumatorii selectați din categoria de vulnerabilitate energetică extremă vor beneficia de vouchere în valoare de 7 000 de lei (350 de euro). Cei din categoria vulnerabilitate energetică foarte ridicată vor primi un suport de 6 000 de lei (300 de euro) pentru achiziționarea electrocasnicelor noi. Totodată, cei din categoria vulnerabilitate energetică ridicată vor beneficia de 5 000 de lei (250 de euro).
De asemenea, au fost stabilite criteriile de eligibilitate, precum și profilul gospodăriilor beneficiare ale programului. Beneficiarii vor fi selectați în baza criteriilor privind gradul de vulnerabilitate energetică atribuită gospodăriei casnice pentru anul precedent. Va fi luat în considerație consumul mediu lunar de energie electrică, precum și componența familiilor.
Categoriile de beneficiari cu prioritate
Prioritate li se va oferi familiilor cu mulți copii și familiilor cu persoane în etate. Prioritate vor avea și familiile în componența cărora se regăsesc persoane cu nevoi speciale. Drepturile de proprietate asupra locuinței nu vor fi obligatorii pentru beneficiarii de vouchere.
La fel, vor fi excluși din program gospodăriile care au beneficiat anterior de suport financiar pentru achiziționarea electrocasnicelor, cu excepția voucherelor pentru înlocuirea becurilor.
Pentru a procura un aparat electrocasnic beneficiarii vor trebui să ofere în schimb echipament vechi de același tip - frigider sau mașină de spălat. Nu este obligatoriu ca aparatul vechi să fie funcțional.
Beneficiarii selectați vor fi informați despre disponibilitatea voucherelor prin intermediul cabinetului personal de pe platforma compensatii.gov.md. La fel, aceștia vor fi anunțați prin intermediul mesajelor SMS sau pe e-mail.
Conform estimărilor, finanțarea a circa 60% din voucherele solicitate de către persoanele din categoria de vulnerabilitate energetică extremă, foarte ridicată și ridicată poate fi asigurată timp de 3 ani. Astfel, în primul an ar fi necesare circa 54,5 mil lei (2,7 mil de euro), în al 2-lea – 222,6 mil lei (11,1 mil de euro), iar în al 3-lea an – 151,8 mil de lei (7,5 mil de euro).