Vouchere de vacanță. Bugetarii care beneficiază de majorări

Vouchere vacanță. Sursa foto: Arhiva EvZ

Statul va acorda și în acest an vouchere de vacanță pentru angajați. În 2024, sprijinul implică o serie de modificări, care îi vizează pe salariații din sectorul educațional.  Astfel, potrivit unui nou ordin semnat ministrul Educației, valoarea voucherelor de vacanță pentru personalul din învățământ a crescut.

Vouchere de vacanță. Cine sunt bugetarii care beneficiază de majorări

Sumele acordate celor din sectorul educațional au fost majorate de la 1.450 lei la 1.600 lei. Aceste modificări au fost introduse la începutul anului și sunt aplicabile în perioada 2024-2026. Potrivit Ministerului, acestea au fost concepute pentru a răspunde nevoilor angajaților cu salarii nete de până la 8.000 de lei.

Sursa foto. EVZ

Conform regulamentului actualizat, personalul angajat cu mai mult de o normă/post beneficiază de aceeași sumă.

Schimbări legate de acordarea acestui ajutor

Regulamentul stabilit pentru acest an include noi prevederi referitoare la calculul salariului net cuvenit funcției de bază.

„Pentru personalul din sistemul de învățământ se acordă anual vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026, ale căror salarii nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora. Pentru personalul din sistemul de învățământ în calculul salariului net cuvenit funcției de bază de până la 8000 lei sunt incluse toate drepturile salariale aferente funcției de bază.”, se arată în regulament.

Vouchere de vacanță pentru personalul din sectorul educațional

Regulamentul valabil până în anul 2026 aduce clarificări legate de condițiile de impozitare și contribuțiile pentru asigurările sociale de sănătate. Acestea sunt reținute în luna în care voucherele sunt distribuite către personalul din învățământ.

Sursa Foto: Arhiva EVZ

„Pentru sumele  reprezentând vouchere de vacanța se calculează și se rețin contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului.”, conform regulamentului.

În cazul în care contravaloarea voucherului de vacanță este restituită, contribuția salariatului pentru asigurările sociale de sănătate și impozitul vor fi recalculate.

„În situația în care se restituie contravaloarea voucherului de vacanță, persoana beneficiază de recalcularea contribuției pentru asigurări sociale de sănătate și impozitului în luna următoare restituirii.”, potrivit regulamentului.