Valeriu Stoica a fost președintele PNL, ministru al Justiției în trei guverne și fondatorul Partidului Liberal Democrat. De foarte mulți ani, nu mai este prezent pe scena politică. Anul trecut, în august, a fost prezent la Parlament alături de liberali vechi și noi la lansarea Asociației Mircea Ionescu-Quintus. Atunci spunea că iniţiativa trimite la ideea de unitate a liberalilor. „Ori de câte ori liberalii au fost uniţi au câştigat bătălia politică”, afirma Valeriu Stoica. În interviul acordat pentru Evenimentul zilei, Stoica vorbește despre trecut și prezent, despre politică și despre justiție.

EVZ: De foarte mult timp sunteți o prezență extrem de discretă pe scena publică și mă refer la politică. Totuși, sunteți printre primii liberali, sunteți omul care ați pus o amprentă puternică pe acest partid. De când și de ce ați renunțat?

Valeriu STOICA: Sunt două moduri de a face politică într-un regim de democrație constituțională: fie ca jucător, ceea ce presupune integrarea într-o echipă, adică într-un partid, fie ca spectator angajat, în sensul pe care Raymond Aron îl dă acestei noțiuni, adică în calitate de cetățean care muncește și votează în țara sa. Ambele moduri de a face politică sunt importante, dar calitatea jucătorilor depinde de cei care aleg, de cultura politică a cetățenilor, de discernământul acestora. Ca și în sport, jucătorii politici, când își ating limita posibilităților de a fi eficienți, se retrag la un moment dat de pe terenul jocului politic democratic, dar pot și trebuie să facă în continuare politică în calitatea lor de cetățeni, ca profesioniști și ca alegători. Lucrul bine făcut, oricare ar fi profesia pe care o ai, este cel mai util mod de a face politică în țara ta.

Așadar nu am renunțat niciodată la politică, doar am schimbat un rol, în care nu mai eram eficient, cu un alt rol în care cred că mai pot să fiu util.

În plus, ca liberal, nu este suficient să îți afirmi ideile în politică; verificarea lor se face în primul rând în viața reală; libera inițiativă rămâne o idee abstractă dacă nu se concretizează în proiecte practice, care să schimbe ceva în jurul nostru. Cred că am făcut o bună politică prin formarea multor generații de juriști, prin întemeierea Societătii de Avocați STOICA și Asociații și, cel mai greu, prin refacerea unui domeniu viniviticol de familie.

EVZ:  Nu v-ați orientat niciodată către o altă formațiune, nici măcar înspre alte partide liberale, dar în 2006 ați fondat Partidul Liberal Democrat. Ce s-a întâmplat atunci?

Valeriu STOICA: Am fost pentru a doua oară exclus din P.N.L. pentru delict de opinie, la fel cum s-a întâmplat și în decembrie 1992. Am fondat împreună cu Theodor Stolojan și Mona Muscă, excluși și ei din P.N.L. în același an, 2006, cu Gheorge Flutur și alți parlamentari un nou partid, P.L.D.,  care a avut o bună performanță la alegerile pentru Parlamentul European din 2007, iar apoi a fuzionat cu P.D., deja membru al Partidului Popular European, formând Partidul Democrat Liberal. A fost realizat astfel proiectul politic pentru susținerea căruia fusesem exclus din P.N.L. - un mare partid de dreapta, afiliat la familia popularilor europeni. 

Așa a fost posibil ca P.D.L. să câștige alegerile parlamentare din 2008 și alegerile prezidențiale din 2009. În cartea “Unificarea dreptei”, publicată la Humanitas,  am prezentat logica politică și dinamica acestor evenimente. Ca o ironie a istoriei, după ce în anul 2012 m-am retras din politică,  acest proiect de unificare a dreptei a fost desăvârșit în anul 2014 prin fuziunea P.N.L. cu P.D.L.                   

EVZ: Cine v-a dezamăgit atunci, dar și pe parcursul celor 16 ani de liberalism autentic?

Valeriu STOICA: Nu am dezamăgiri pentru că este greu să fiu amăgit. În 2005, PNL a refuzat alegerile anticipate, după ce acceptase această idee, iar apoi a refuzat fuziunea cu P.D. și aderarea la P.P.E. din cauza unor calcule politice personale ale liderilor liberali din acea perioadă. Mai mult, în 2007, P.N.L.  a exclus P.D. de la guvernare și a făcut o alianță parlamentară cu P.S.D., o prefigurare a alianței social-liberale din 2012. Aceste decizii politice grave explică, în bună măsură, criza sistemului politic actual din România și prestația precară a țării noastre în Uniunea Europeană.

EVZ: Cum erau oprtuniștii acelor vremuri? 

Valeriu STOICA: Sunt cam tot cei de astăzi, dar atunci erau încă siguri de ei și de impunitatea lor, ignorând faptul că aderarea la U.E. și N.A.T.O va determina schimbarea regulilor jocului politic, mai ales sub aspectul limitării corupției.  

EVZ: Regretați că nu faceți parte din tabloul politic al acestor vremuri?

Valeriu STOICA: Nu am regrete, am speranțe. Sper că P.N.L. si P.S.D. se vor reforma, că vor apărea lideri politici apți să înfrunte provocările cu care se confruntă România și Uniunea Europeană. Mai sper că partidele de centru-dreapta vor face o alianță pentru a opri alunecarea sistemului nostru politic pe panta așa numitei democrații iliberale și a populismului. Mai sper că vom putea construi trei autostrăzi care să stăpungă Carpații, pentru a permite Sudului și Estului să rămănă legate de Vestul țării și să profite de dezvoltarea acestuia. Mai sper că vom opri hemoragia demografică și că vom recupera măcar o parte din emigranții economici.  

EVZ: Vorbiți-mi despre marile nume alături de care ați activat?

Valeriu STOICA: Pe măsură ce trece timpul, se va vedea că cel mai bun Președinte a fost Emil Constantinescu. În mandatul lui s-au făcut cele mai profunde reforme economice, foarte dure, dar necesare, care au permis reluarea creșterii economice în anul 2000 și în perioada următoare. Dincolo de toate reproșurile care i s-au făcut , Victor Ciorbea a avut un merit important în victoria Convenției Democrate în anul 2000. Mugur Isărescu a fost  cel mai bun prim-ministru. Am lucrat foarte bine cu toți, chiar dacă la un moment dat  nu am mai împărtășit aceeași strategie politică. Mai trebuie spus că Mugur Isărescu a făcut din  Banca Națională o instituție modernă, un stâlp de rezistență într-o Românie cutremurată în ultimul timp de reglementările adoptate de guvern și de Parlament. 

Datorez anularea primei decizii de excludere din P.N.L. lui Mircea Ionescu Quintus, fără de care partidul nu ar fi putut străbate deșertul anilor 1992-1996, când a fost în afara forului legislativ. 

Am lucrat foarte bine cu Theodor Stolojan, chiar dacă a abandonat de două ori: în 2004, când a renunțat să candideze la prezidențiale, și în 2008, cănd a fost nominalizat pentru funcția de prim-ministru, dar s-a retras în timpul negocierilor pentru formarea guvernului. 

Am făcut bună echipă cu Emil Boc, Mona Muscă și George Flutur, în diferite perioade. 

Traian Băsescu a păstrat cu mână fermă orientarea euro-atlantică a României și, pentru a împiedica agravarea efectelor crizei economice, a avut curajul să determine guvernul să ia măsuri severe în anul 2010, după ce guvernul liberal risipise, prin pomenile electorale de la sfărșitul anului 2008, tot ce se acumulase în perioada anterioară de creștere economică. 

Cel mai bun consilier politic a fost Dragoș Aligică. La Institutul de Studii Populare formasem o echipă de intelectuali de primă mărime: Sever Voinescu, Thomas Kleinninger, Toader Paleologu, Tudorel Urian, Cristian Pătrășconiu, Cristi Preda, Teodor Baconschi, Mihai Neamțu, Adrian Papahagi. Păcat că s-a destrămat. EVZ: Ca spectator, cum vedeți PNL, cum vedeți ALDE? Cum ați reacționat/ce ați simțit când era USL?

Valeriu STOICA: P.N.L. are acum o mare șansă să devină cea mai puternică forță politică de dreapta. Dacă va reuși să fructifice această șansă la alegerile pentru Parlamentul European, va putea să inițieze și să realizeze apoi o alianță politică de centru-dreapta pentru a căstiga celelalte alegeri. Nu văd însă cât de serios se pregătește P.N.L. pentru guvernare. A.L.D.E. are o susținere electorală mult peste așteptările mele. Într-un fel, U.S.L. există și acum prin alianța de guvernare P.S.D.-A.L.D.E. Iar reacția este aceeași: sunt trist când văd că dreapta este iar divizată, după toate eforturile făcute pentru unificarea ei. Adunați voturile pentru P.N.L., U.S.R., A.L.D.E. și P.M.P. Vedeți ce rezultă? Cea mai mare forță politică din România. Orgoliile și calculele personale sunt însă mai mari decăt luciditatea politică.  

EVZ: Pe cine credeți că ați dezamăgit?

Valeriu STOICA: Întrucăt nu am amăgit pe nimeni, nu am lăsat loc de dezamăgiri. De nemulțumit, am nemulțumit pe mulți în politică. În primul rând, l-am nemulțumit pe Emil Constantinescu pentru că nu am acceptat strategia electorală propusă de el la sfărșitul anului 2000. Ulterior, oricine a putut să constate că strategia politică adoptată de P.N.L. în acel an s-a dovedit a fi salvatoare.  

EVZ: Ați fost ministru al Justiției în trei guverne. Eu văd mari diferențe între justiția de atunci și cea de acum. Văd mari diferențe între cei care fac justiție. Dumneavoastră cum vedeți lucrurile?

Valeriu STOICA: Potrivit Constituției, cei care înfăptuiesc justiția sunt judecătorii. Ministerul Justiției nu mai are decât atribuții bugetare în domeniul puterii judecătorești, iar procurorii nu fac parte din această putere, deși se bucură de autonomie. Spun încă o dată, în cunoștință de cauză: în raport cu puterea legislativă și cea executivă, puterea judecătorească funcționează cel mai bine. Desigur, mai există erori judiciare și cazuri de corupție, dar s-a format o masă critică de magistrați competenți și onești, inclusiv de lideri ai profesiei. Institutul Național al Magistraturii a avut o contribuție însemnată la formarea acestor magistrați. Există deci premisa creșterii calității actului de justiție, chiar dacă și astăzi mai sunt hotărâri judecătorești care ridică semne de întrebare și creează nemulțumiri. Așadar, în cele doua decenii care au trecut de la încetarea ultimului meu mandat de ministru al jusțiției, puterea judecătorească s-a consolidat substanțial.

EVZ: Cu siguranță, și pe atunci se făceau jocuri. Acum ați putea vorbi despre ele?

Valeriu STOICA: Nu am participat la asemenea “jocuri”, iar pe baza unor simple suspiciuni nu pot să vorbesc despre ele.  

EVZ: Sunteți un om de succes. Unul dintre oamenii de succes dintr-o țară distrusă. Simțiți asta?

Valeriu STOICA: România a fost distrusă de comunism. Au fost lichidate sau alungate elitele, au dispărut simțul proprietății și spiritul antreprenorial, au fost descurajate sentimentul datoriei, spiritul civic  și satisfacția muncii, au fost inițiate proiecte megalomanice și au fost ignorate nevoile, bucuriile și plăcerile cotidiene. Deși au trecut trei decenii de la implozia regimului comunist, România nu este încă o țara normală, iar lunga tranziție a creat dezechilibre, inechități, deziluzii, fenomene grave de corupție la cel mai înalt nivel, multe așteptări neîmplinite .Aceasta este partea goală a paharului.

Ar fi nedrept însă să nu vedem și partea plină a paharului. Au apărut antreprenori eficienti și edili gospodari, dedicați comunităților lor (cum sunt la Oradea, Cluj, Arad, Timișoara, Brașov și în multe orașe și comune), există insule de normalitate, există libertatea de expresie ( chiar abuzivă uneori), se poate călători și munci oriunde în Uniunea Europeană, s-a produs o resurecție a spiritului civic, mai ales în rețelele de socializare, am intrat într-o zonă de prosperitate și siguranță geopolitică, digitalizarea a pătruns în cele mai izolate cătune. Cu eșecuri și succese, cu bucurii și necazuri, viața a devenit mai suportabilă, iar speranțele sunt mereu posibile.

 A avea succes în România pare să fie, la prima vedere, o chestiune de șansă. Dar fără credință, fără convingeri puternice, fără muncă perseverentă și creativitate șansele se irosesc. Credința și munca, mai mult decăt succesul, îți dau încredere în tine. Iar dacă succesul personal, întemeiat pe credință și multă muncă,  profită și echipelor cu care lucrezi, instituțiilor pe care le creezi, oamenilor pe care îi formezi și proiectelor culturale pe care le poți susține, atunci nu mai este firesc ca succesul să fie un prilej de invidie și culpabilizare, ci unul de stimulare a spiritului de competiție și de responsabilitate. O țară de succes este făcută de oameni de succes, adică de oameni responsabili, cu sentimentul apartenenței la comunitatea în care s-au născut și trăiesc.