Vladimir Voronin, nu se dezminte atunci când atacă pe cineva având grijă să folosească un vocabular aparte. Astăzi a venit cu noi „laude” în ceea ce îl priveşte pe Dodon. Liderul PCRM a declarat că de fapt Igor Dodon este un „idiot util” al coaliției de guvernare, care servește în calitate de sperietoare pentru partenerii occidentali ai regimului”.
„Acum tot mai mulți și mai mulți oameni conștientizează faptul că cel care a fost așezat în fotoliul de președinte, Igor Dodon, slujește pe lângă actualul regim în calitate de „idiot util”. El deține multe funcții importante. În primul rând, el servește drept sperietoare pentru partenerii occidentali ai regimului, deoarece ca și cum întruchipează „pericolul rus". Pe fundalul „pro-rusului” Dodon, în ochii partenerilor occidentali actualul regim arată ca unul fără alternativă”, a declarat Voronin.
Preşedintele PCRM a mai completat: ”În perioada acestui președinte, chipurile, „pro-rus”, relațiile moldo-ruse au ajuns la un nivel fără precedent de scăzut, iar țările noastre se află, de fapt, într-o stare de război rece”, titrează presa din Republica Moldova.