Juan Carlos Cruz, un bărbat care a fost victima abuzurilor sexuale ale unui preot din Chile, povestește că Papa Francisc i-a spus că Dumnezeu l-a făcut homosexual și că, până la urmă, sexualitatea unei persoane nu contează.
Bărbatul a stat trei zile la Vatican, în compania Papei Francisc, în luna aprilie. El a povestit că a discutat cu Papa despre abuzurile sexuale la care l-a supus un preot din Chile, dar și despre orientarea sa sexuală. Povestea dă dovadă de multă compasiune și înțelegere, relatează CNN.
„Mi-a spus: «Știi, Juan Carlos, asta nu contează (orientarea sexuală). Dumnezeu te-a făcut gay. Dumnezeu te iubește așa cum ești. Ar trebui să te iubești și tu însuți și să nu îți faci griji în legătură cu ce spune lumea»”, a povestit bărbatul, într-un interviu acordat CNN.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Vaticanului nu s-a grăbit să dezmintă afirmațiile lui Cruz și s-a rezumat la a spune că „Vaticanul nu comentează asupra conversațiilor private ale Papei”.
Prelatul care l-a abuzat sexual pe Cruz, Fernando Karadima, a fost găsit vinovat de Vatican în 2011. Iar vinerea trecută, toți episcopii din Chile au demisionat, în urma unui summit de urgență de trei zile la Vatican, în care s-a discutat despre scandalurile sexuale în care sunt implicați preoții din Chile, mai spune sursa citată.