Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat că începând cu luna august vor fi scăderi de preţuri la produsele de bază, iar acest lucru este posibil "printr-un dialog normal între stat şi actori din piaţă".
Economia de piaţă a dat naştere la inegalităţi foarte mari în ultima perioadă de timp, inclusiv din perspectiva raportului de forţă pe piaţă pe care îl au diversele companii (...) Prin dialog la nivelul primului ministru am reuşit să introducem acea prevedere în legislaţie pentru scăderea adaosurilor comerciale pentru produsele de bază. Eu sunt convins că vom vedea, începând cu luna august, scăderi de preţuri la aceste produse, ceea ce arată că, printr-un dialog normal între stat şi actori din piaţă, lucrul acesta se poate face", a spus Radu Oprea, sâmbătă, la o conferinţă organizată de PES activists România şi PSD.
Încep să scadă prețurile la alimentele de bază
El a menţionat că dacă piaţa ar fi perfectă, nu ar exista instituţii precum Consiliul Concurenţei.
"Putem echilibra poziţiile, dacă am învăţa să ne asociem, dacă şi poziţia furnizorilor de produse agroalimentare ar fi una puternică, care ar putea negocia de pe o poziţie la fel de solidă cu partea de retaileri. Din păcate, în România asocierea încă mai are o tară a trecutului de până în 1989, iar în ultima vreme, glumesc spunând, dar poate că e desprinsă din realitate această glumă, că prima întrebare pe care ne-o punem când vrem să ne asociem mai multe persoane nu este ce câştigăm împreună, ci prima întrebare în România este: 'Cine e şeful?' şi atunci asocierea nu există. Ar trebui să trecem de acest lucru, să învăţăm să ne asociem, pentru a putea să avem o poziţie echilibrată în competiţia cu marii actori", a adăugat Radu Oprea.
La rândul său, europarlamentarul Victor Negrescu este de părere că aceia care promovează mesajul antieuropean vor sărăcirea românilor.
Dacă cei care nu vor Romania în Europa ar câştiga puterea sau votul pentru Parlamentul European, acest lucru ar afecta tot ce înseamnă dezvoltarea Romaniei pe viitor. (...) Multe dintre proiectele frumoase pe care le facem în ţară, le fac primarii noştri, şcoli, spitale modernizate (...) nu s-ar putea realiza fără aceste resurse europene. Economia noastră nu ar avea oportunităţile pe care le are, dacă nu am fi în Europa şi cei care promovează mesajul antieuropean, de fapt, vor răul românilor, vor sărăcirea românilor, vor izolarea românilor şi nu au soluţii adecvate şi soluţiile lor ar urma să vă încalce dumneavoastră şi cetăţenilor drepturile", a adăugat Victor Negrescu. AGERPRES/(A- autor: Iulia Carciog,