Telefoanele mobile vor fi interzise în şcoli şi colegii începând din anul şcolar 2018, a anunţat ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, notează Rador. Practic este una din promisiunile din campania electorală a lui Macron.
Codul educației interzice deja folosirea telefoanelor mobile în colegii și școli în timpul cursurilor. "Interzicerea în curtea de recreații și în perioadele dintre ore îi lăsă în schimb pe cei din sindicatele cadrelor didactice cu îndoieli, atât din cauza respectării alegerii părinților (care vor să-și poată contacta copiii după cursuri), cât și a constrângerilor practice (angajații școlilor ar trebui să-și petreacă timpul căutând în ghiozdanele elevilor)", notează sursa.
Jean-Michel Blanquer a estimat de asemenea că un părinte însoțitor într-o excursie școlară n-ar trebui, "în mod normal" să poarte însemne religioase, de exemplu vălul.
Jean-Michel Blanquer, a declarat: ""Abordarea mea personală este că orice persoană care însoțește elevii este în situația de a fi ceea ce se numește un colaborator benevol al serviciului public (...) care trebuie să se conformeze unui anumit număr de îndatoriri. Este poziția mea", titrează rador.ro.