"Vopseste-mi blocurile astea ca sa ajung primar!"

"Vopseste-mi blocurile astea ca sa ajung primar!"

Edilul Vanghelie e acuzat de firma Alho Construct ca a falimentat-o, pentru ca nu i-a platit inca pentru blocurile „mazgalite” de pe Calea Rahovei.

Celebrele blocuri vopsite la strada in culorile curcubeului, din Rahova, l-au facut primar pe Vanghelie, a doua oara, dar au bagat in faliment firma care le-a zugravit. Cel putin asa sustine societatea pagubita, care cheama acum la asociere si alte surate lasate cu conturile goale de edilul Marian Vanghelie. In replica, acuzatul sustine ca abia daca-l cunoaste pe patronul falimentat si catalogheaza acuzatiile drept „vagabondisme”.

Datorii de 22 de miliarde

Firma Alho Construct SRL functioneaza din 1993, dar l-a cunoscut pe Vanghelie abia in 2003, cand a incheiat un contract de subantrepriza cu firma Star Construct 2000 SRL, care castigase o licitatie la Primaria Sectorului 5, pentru reabilitarea unor strazi. „In acelasi fel am lucrat la Scoala Odobleja, la Piata Cosbuc, la Piata Rahova si, in final, am vopsit blocurile de pe Soseaua Alexandria”, enumera lucrarile facute de Alho Construct Marinela Vladescu, sotia patronului acestei firme.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ea recunoaste ca nu a beneficiat de contracte directe cu primaria, deoarece „nu ne aflam in cercul acela de firme care castigau contracte la primarie”. Asta face azi mai grea dovedirea faptelor de care, spun patronii de la Alho, s-ar face vinovat Vanghelie. Suma pe care firma Alho o are de primit de la Vanghelie ajunge la 22 de miliarde de lei vechi, bani cheltuiti pentru vopsirea celor noua blocuri de pe Calea Rahovei si Soseaua Alexandriei, plus o statie de pompare din Piata Rahova.

„Intr-o seara, domnul Vanghelie l-a chemat pe sotul meu la primarie si i-a zis: „Vopseste-mi blocurile astea ca sa ajung primar!”. A promis ca va plati totul din bugetul de campanie, ca va avea doua milioane de euro la dispozitie, insa nu s-a tinut de cuvant”, povesteste Marinela Vladescu.

Gentelman’s agreement, pe persoana fizica Nu era prima data cand Vanghelie i-ar fi cerut servicii patronului de la Alho, in toiul noptii. „Intr-o noapte, ne-a chemat la deszapezire. Am venit, am deszapezit, dupa ce s-a terminat nu s-a primit niciun ban, ne-a spus: considerati-o ca sponsorizare. Noi aveam de luat bani, eram agatati, trebuia sa facem tot ce ni se cerea”, spune Horia Vladescu, fiul patronului de la Alho.

Tot intr-o noapte, in 2005, s-a produs si „divortul”.  „Intr-o sedinta la primarie, la 3.00 dimineata, sotul meu s-a ridicat si a zis: „Mie-mi dai banii si lamurim problemele sau nu mai lucrez!”. Din acel moment a fost persoana non-grata pentru Vanghelie si nu a mai vrut sa faca nicio plata”, spune Marinela Vladescu. Ea sustine ca stie sigur ca si alte firme aveau de primit sute de miliarde de lei la momentul acela, dar nu au curaj sa vorbeasca, tot sperand ca-si vor recupera din datorii.

Firma a dat in judecata asociatiile de locatari, care au prezentat in instanta contractele facute cu Marian Vanghelie, „pe persoana fizica”, cum suna o celebra butada a aceluiasi personaj. Acesta se angajase sa plateasca lucrarile de zugravire a fatadelor blocurilor, promisiune pe care s-au bazat si patronii firmei Alho. „A fost un gentelman’s agreement, ne-am bazat pe cuvantul dumnealui, dar ne-a inselat”, spune doamna Vladescu.

Vanghelie: „Niste vagabondisme”

Procesul treneaza din 2006. Urmatorul termen se judeca in martie, dar intre timp firma a fost falimentata si i s-au vandut toate bunurile pe nimic.

„Sunt niste vagabondisme. Abia daca l-am vazut de cateva ori pe omul ala. N-au niciun contract cu mine sau cu primaria”, se apara primarul Vanghelie de acuzatii. El spune ca atacul are cauze electorale si ca supararea patronului de la Alho s-ar trage de la o cearta cu firma pentru care a lucrat in subantrepriza. Cat despre blocuri: „Alea au fost o sponsorizare. Nu e treaba voastra daca au fost platite sau nu!”.