La zece ani după ce a înfiinţat Tăşuleasa Social, o organizaţie non-guvernamentală care luptă pentru protejarea mediului, Alin vede cum "rotiţele încep să se mişte". A pornit cu cinci oameni, acum sunt peste 2.000. Pe pământul străbunicii sale, din nordul Orientalilor, a construit un centru în care, anul trecut, 30 de tineri au învăţat cum să facă proiecte de succes ca voluntari. Şi le-au făcut, în şase oraşe din ţară.

"Asta e cel mai important. Ca mesajul să meargă mai departe", spune Alin, preşedintele Tăşuleasa Social. El consideră că voluntariatul trebuie recunoscut legal, deoarece, prin forţa acestei categorii de oameni, poţi muta munţii din loc. Pe lângă mobilizarea tinerilor în probleme de mediu, Alin crede că voluntarii pot pune mâna la dezvoltarea sistemelor educaţional şi medical, precum şi la consilierea persoanelor pe piaţa muncii.

Evz.ro: Care credeţi că ar trebui să fie relaţia omului cu natura?

Alin Uhlmann-Useriu: Mai degrabă relaţia naturii cu omul. Fără noi, săraca natură s-ar descurca tare bine. Eu aş propune să se înceapă din gradiniţă. În toate şcolile rurale şi urbane, sa se vorbească despre relaţia cu natura. Deoarece este foarte importantă: numai aşa putem scăpa de inundaţii, de caniculă. Trebuie să vedeţi că, din cele mai vechi timpuri, unde popoarele au respectat cu natura, s-a prosperat.

Spuneţi că protecţia naturii ar trebui să fie o materie?
Eu cred că un elev nu ar trebui trecut în clasa a cincea fără să ştie lucrurile elementare despre protecţia naturii. Trebuie dezvoltată puţin povestea aceasta, mai ales cu lucruri practice. Noi îi învăţăm aici, la Tăşuleasa, că un copacul nu este un lucru, un obiect, ci este o viaţă. Cam asta ar trebui să ştie din şcoală. Tocmai de aceea am depăşit 100.000 de copaci plantaţi, iar, într-un oraş cu 80.000 de locuitori, peste 300 de tineri vin oricând la plantări. Pentru că mergem să dăm un altfel de viaţă unui loc, mergem să repărăm ceva ce a fost cu salbaticie stricat. Până la urmă, ca şi proba practică şi pedagogică, mi se pare cea mai eficientă. Iar, prin plantarea unui copac, relaţia lor cu natura este pecetluită.

"În voluntariatul, tinerii trebuie să şi piardă ceva"

Ajunge mai departe mesajul Tăşuleasa Social?
Noi am avut anul trecut un grup de 30 de tineri din şase oraşe. Şi au făcut proiecte în şase orase. Povestea asta a voluntariatului a fost învăţată aici. E o chestiune complicată, care necesită organizare, un marketing, până la urmă o cerşetorie profesionistă pentru a face rost de bani. De fapt, mi se pare că acesta e cel mai important lucru pe care îl facem noi aici: reuşim să îi ajutăm să îşi dezvolte proiecte în oraşele lor.

Care este cea mai frumoasă şi cea mai grea parte a voluntariatului?

Tinerii trebuie să creadă în ceea ce fac. Trebuie să piardă ceva, trebuie să primească ceva de făcut şi trebuie sa primească responsabilitate. Acestea sunt patru principii pe care noi suntem mândri că le-am descoperit şi cu care noi lucrăm. Dar tinerii trebuie să piardă ceva. Voluntariatul este donaţia pe care fiecare cetăţean poate să o facă pentru societate, inclusiv pentru viitorul său. Poate că e o formă creştină de a explica voluntariatul, dar ăsta e adevărul.

Eu am o poveste – pe care noi am inventat-o sau, cel puţin, nu am auzit-o altundeva. Eu le spun copiilor: Uite, e un foc la o casă. Toţi se mobilizează ca să stingă acel foc. Asta e prima lecţie de voluntariat. Ajutăm să evităm o catastrofă. Pe urmă, acolo, la foc, trebuie organizare. Apoi, se stinge focul. Dar omul nu mai are nimic. Aşa că o parte rămâne să îl ajute pe om să îşi clădească din nou o casă. Şi aici intervine o poveste frumoasă despre voluntariat: unul e tamplar, altul e medic, altul …. De aici poate începe orice proiect de organizaţie non-guvernamentală.
Nu cred că funcţiona să ne legăm de copaci

Cum a ajuns Tăşuleasa Social să se facă auzit ca ONG?

Să pornim de la problemă. În România, se taie mult mai mult decât ar fi normal. Ţara noastră este acum foarte săracă în păduri. Noi am mers şi am plantat. Nu cred că funcţiona să ne legăm de copaci, să protestăm, să facem pe fanaticii. Ei nu au scrupule, ei taie peste tot la fel. Noi am reuşit sa mişcăm puţin rotiţa, dar ne bucuram că am putut face asta. Noi am făcut proiecte cu 2.200 de voluntari. Am renovat şcoli, am implementat colectare selectivă acolo unde nimeni nu se gândea (n.r. în Poiana Negrii şi în Dorna Candrenilor, voluntarii au ecologizat arealele naturale şi au explicat oamenilor ce înseamnă protecţia mediului), suntem vizitaţi de copii. Referitor la copii, am văzut că le place să se joace de-a v-aţi ascunselea. Este un joc periculos: v-aţi ascunselea fac şi când sunt adolescenţi, angajaţi, responsabili de ceva, se joacă v-aţi ascunselea şi când se întâmplă o mare catastrofă.

Tinerii români sunt uşor de mobilizat când vine vorba de astfel de proiecte?
Tinerii sunt mult mai mobilizaţi decât noi am putea acapara. Noi avem mult mai mulţi voluntari decât ne permite structura noastră.
"ONG-urile îşi cerşesc bugetele"
 
Şi cum ar putea fi acaparaţi?
Competenţa de voluntar trebuie recunoscută, şi cu mare bucurie aflu că o lege în acest sens e aproape de aprobare. Dar acolo trebuie invitate toate ONG-urile. Ele, aceste ONG-uri, funcţionează acum pe bugete pe care le cerşesc. Cei care fac o lege a voluntariatului trebuie să invite ONG-urile care au ceva de spus. Şi am avea o lege potrivită. Eu cred ca ne-ar trebui o lege românească, nu una copiată din Occident, deoarece România are particularităile ei. Trebuie făcută o lege cu mare privire spre viitor. Dar, mai întâi, voluntariatul trebuie recunoscut oficial.

Voluntarii şi statul. Ne puteţi descrie această relaţie?
Dacă din sistemul sanitar din Germania s-ar retrage voluntarii, ar fi mai rău decât în România. Voluntarii pot face peste tot lucruri deosebite, pot schimba sisteme: în mediu, în sănătate, în educaţie, pe piaţa muncii. Dar totul trebuie făcut la modul dezbătut, legal, finanţat. Altfel, ne facem bucăţica noastră de proiect, dar, în rest, suntem legaţi de mâini şi de picioare. Noi ştim multe, dar nu putem să spunem la nimeni.

Poţi proteja un parc naţional şi în acelaşi timp să îl prezinţi turiştilor?
Este cel mai mic rau care se poate întâmpla şi este de datoria unui parc naţional să arate cum funcţionează natura în ecosistemul ei. Parcurile naţionale sunte cele mai importante platforme de stocare a dioxidului de carbon.

De când conduci acest ONG, ce mari probleme de mediu ai observat în România?

Sunt şi le cunoaştem, dar ce rost mai are să arătăm unul cu degetul unul pe celălat. Eu cred că mentalitatea asta, să arătăm cu degetul politicienii care nu au făcut nimic de 20 de ani şi nu vor face nimic nici de acum încolo este greşită. Eu cred că trebuie să facem ceva pe bucăţica noastră, de patru metri pătraţi. Asta e responsabilitate. Haideţi să ne facem toţi treaba şi pe urmă o să vedeţi că lucrurile se îmbunătăţesc.

Ai venit din Germania pentru acest proiect. De ce?

Eu locuiesc în Germania, am făcut şi fac bani în Germania. Am o soţie şi un copil în Germania, dar jumătate din timp îl petrec aici. Am făcut-o pentru că îmi era tare dor de casă. Tăsuleasa Social a apărut asa, deoarece mi-a fost tare dor de casă. Acesta este pământul străbunicii mele. Toţi cei care am plecat avem această nostalgie. Unii o înfrânează, alţii nu îi pot rezista. Eu am făcut o carcasă în care lucrurile se petrec firesc şi natural. Dar, fără voluntari, nu ar avea niciun sens.
"Către Europa, văd că nu ne ducem"

Ce îţi oferă România?
Eu aici îmi capăt înapoi adolescenţa, deşi am 40 de ani. Copilul meu vine aici şi face voluntariat. Prin el, îmi recapăt şi copilăria. Nu este o poveste patetică, este o poveste absolut normală: noi, ca familie, avem tot ce ne dorim în Germania, dar doresc să fac ceva în Romania. Fără exagerări, doar atât: să facem ceva deosebit. Nici nu cred modelul meu este unul bine de urmat: am spălat geamuri în Germania, am spălat vase câte cred că nu are un oraş întreg. Nu e un model. Noi tocmai din acest motiv încercăm ca, atunci când observăm că unul dintre copiii aceştia au talent, să îl susţinem şi să îl încurajăm să şi-l dezvolte.

Cum şi când ai plecat din ţară?
Mi-am pus mâinile în cap şi am plecat. Pentru ca era îngrozitor în România în 1992. Era îngrozitor politic pe atunci. Eu eram în contact cu straini, mergeam mereu pe munte. Şi am vrut să văd cum se trăiesşte şi acolo. Şi îmi dau seama acum că poate că este greu să trăiesc şi într-o ţară şi în cealaltă. Dar, dacă suntem în UE, de ce să nu realizăm un transfer, un pod între culturi. Vedeţi, aici sunt 20 de voluntari din Germania, care fac proiecte în Germania sub sigla Tăşuleasa Social. Au fost şi din alte ţări. Vrem să facem şi un loc de întâlnire, indiferent de clasă şi de rasă.

Acesta e un plan de viitor?
Haideţi să ne facem noi internaţionali şi mai buni şi să facem noi ca invazia, influenţa Europei să se simtă şi aici. Noi către Europa văd că nu ne ducem. Noi am intrat în Europa cu nişte piciore de beton în coloşii noştri, pe care i-am avut aici.

Duminica viitoare, citiţi pe www.evz.ro întreaga poveste a Tăşuleasa Social, spusă de voluntari, artişti-voluntari, localnici şi de Alin.