Volodimir Zelenski reia solicitările către Occident, solicitând autorizația să folosească armele cu rază lungă de acțiune în Rusia. Noul apel vine după atacul armatelor ruse asupra oraşului Harkov, din nord-estul Ucrainei.
O bombă ghidată, lansată de aviaţia rusă, a lovit ub bloc de locuințe din orașul Harkov, duminică după-amiază. Un număr de 41 de civili au fost răniți în urma acestui atac lansat de Rusia.
Volodimir Zelenski insistă să primească autorizația
Președintele ucrainean a făcut încă un apel către liderii lumii occidentale. Volodimir Zelenski a cerut autorizația să folosească armele cu rază lungă de acțiune ca să lovească ţinte militare aflate în profunzimea teritoriului rus. El indică, în acest sens, bazele aeriene de pe care sunt lansate atacuri împotriva orașelor din Ucraina.
„Doar o soluţie sistemică ne permite să ne opunem acestei terori: soluţia razei lungi de acţiune pentru a distruge aviaţia militară rusă acolo unde îşi are baza”, a subliniat președintele de la Kiev.
Apelul lui Volodimir Zelenski vine după atacul lansat de forțele ruse împotriva orașului Harkov din nord-estul Ucrainei, transmite duminică AFP. El a precizat că se așteaptă la o decizie potrivită din partea Statelor Unite și principalelor forțe ale NATO, Regatul Unit, Franţa, Germania și Italia.
„Aşteptăm decizii adecvate care să vină în primul rând de la SUA, Regatul Unit, Franţa, Germania, Italia”, a subliniat şeful statului ucrainean.
Atac rusesc asupra orașului Harkov
Apelul lui Volodimir Zelenski vine după ce, duminică, forțele ruse au lansat mai multe atacuri asupra unor orașe ucrainene. Potrivit președintelui de la Kiev au fost vizate regiunile Sumî şi Doneţk. El a precizat că rușii lansează, zilnic, cel puţin 100 de atacuri aeriene cu bombe ghidate.
Un astfel de proiectil a izbit un bloc de locuințe din orașul Harkov, provocând mai mulți răniți și pagube materiale.
„Numărul răniţilor se ridică la 41 de persoane”, a indicat pe Telegram şeful administraţiei regiunii Harkov, Oleh Sinegubov.
Oficialul ucrainean a precizat că o femeie și un copil de 12 ani sunt într-o stare gravă.
Volodimir Zelenski reia apelul către Occident
Într-o intervenție anterioară, preşedintele ucrainean a declarat că planul său de a obţine victoria depinde de decizia Washingtonului. Volodimir Zelenski a făcut referire la autorizarea loviturilor cu rachete cu rază lungă de acţiune. Kievul insistă de multă vreme pe lângă NATO să primească acordul.
„Este nevoie de decizii puternice. Teroarea poate fi oprită prin distrugerea instalaţiilor militare de unde porneşte” (această teroare - n.r.), a declarat Andrii Iermak, şeful biroului prezidenţial ucrainean, pe Telegram.
Kievul insistă că astfel de lovituri sunt critice pentru eforturile sale de a reduce capacitatea de atac a Moscovei împotriva Ucrainei. Până în prezent, aliaţii occidentali au fost reticienți cu privire la cererea luI Volodimir Zelenski. Occidentalii au adus în discuţie temerile că Rusia le va trata ca pe o escaladare.
De altfel, mai mulți oficiali ruși au susținut că o asemenea autorizație ar face ca Rusia să adopte propriile măsuri de răspuns. Ei au făcut referire la un răspuns nuclear împotriva statelor occidentale.