Volodimir Zelenski, mesaj după retragerea rușilor din Herson. „Au distrus absolut tot înainte”

Sursa foto: Instagram/ Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că rușii s-au asigurat să distrugă tot înainte de a pleca din Herson. El a mai precizat că soldații din Ucraina au luat „măsuri de stabilizare” în oraș.

Forțele rusești au distrus infrastructura critică din orașul Herson înainte de a pleca. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care e explicat cum stă cu adevărat situația.„Înainte de a fugi din Herson, ocupanții au distrus toate elementele infrastructurii critice: comunicații, apă, căldură, electricitate”, a spus Zelenski într-o mesaj video.

Zelenski a mai specificat că trupele ucrainene au preluat controlul asupra a peste 60 de localități din Herson și că desfășoară „măsuri de stabilizare” în oraș. El a confirmat plecarea soldaților ruși din regiune.

„Rușii au același scop: să umilească oamenii cât mai mult posibil. Dar vom restabili totul, credeți-mă. Poliția a lansat măsuri de stabilizare. Măsuri de stabilizare sunt în curs de desfășurare și în Herson”, a spus Zelenski, precizând că până în prezent au fost neutralizate aproape 2.000 de mine și obuze neexplodate, potrivit Mediafax.

Ce au furat soldații ruși din Herson

Trupele rusești s-au retras din Herson, dar nu cu mâna goală. Ele au furat opere de artă de la instituții culturale din regiune, dar și obiecte sanitare, pe care le-au transferat în teritoriile ocupate de Rusia, a anunțat sâmbătă armata ucraineană.

„Potrivit informațiilor noastre, rușii au luat bunuri de la Muzeul de Artă din Herson care poartă numele (pictorului ucrainean) Oleksiy Shovkunenko. Muzeul are, de asemenea, o filială în Nova Kakhovka”, a declarat Centrul Național de Rezistență din Ucraina.

Printre colecțiile din fondul muzeului se numără icoane din secolul al XVII-lea până la începutul secolului al XX-lea, artă ucraineană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea și lucrări ale unor artiști moderni. „În total, aproape 15.000 de piese de artă au fost scoase din fondul muzeului și din alte instituții culturale din regiunea Herson. Dar nu numai valorile culturale au fost luate de ocupanți. Rușii, conform tradiției, au furat obiecte sanitare, inclusiv toalete și aparate de uz casnic”, a precizat NRC.