Război în Ucraina. Infrastructura energetică din Dnipro a fost atacată de trupele ruse: „Sunt așteptate pene de curent în toată țara”

Război în Ucraina. Infrastructura energetică din Dnipro a fost atacată de trupele ruse: „Sunt așteptate pene de curent în toată țara” Sursa: Facebook/ Volodimir Zelenski

Armata Rusiei a atacat o fabrică industrială și o instalație de infrastructură energetică aflate în regiunea Dnipro, a acuzat Valentin Reznichenko, șeful Administrației Militare Regionale a orașului ucrainean.

Valentin Reznichenko, șeful Administrației Militare Regionale Dnipro, a transmis că distrugerile suferite de ucraineni sunt unele „grave”.

Ucrainenii anunță distrugeri provocate de trupele ruse în Krivoi Rog

„O noapte nervoasă în districtul Krivoi Rog. Rușii au lovit o întreprindere industrială și o instalație de infrastructură energetică. Există distrugeri grave. Toate serviciile se execută. Anterior, oamenii nu au fost răniți", a reiterat oficialul ucrainean.

Oleksandr Vilkul, șeful administrației militare din Krivoi Rog a transmis ulterior că situația din teren a reinterat sub controlul armatei ucrainene, dar și că sunt așteptate întreruperi ale furnizării curentului electric în Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vă reamintesc că astăzi sunt posibile pene de curent în toată țara și, în consecință, în Krivoi Rog. Economisiți energie cât mai mult posibil - acest lucru este foarte important. Păstrați o sursă de apă acasă și încărcați telefoanele, încărcătoarele electrice și așa mai departe", a scris Vilkul pe Telegram.

Federația Rusă anunță modificări pe fronturile din estul Ucrainei

Trupele ucrainene au înregistrat pierderi majore în regiunea Herson, în vreme ce forțele ruse avansează, distrugând vehicule, artilerie, dar și grupuri de armată, conform presei de stat din Rusia.

Pe lângă asta, aceeași sursă a transmis că trupele Moscovei au ocupat Gorobievka, situată la nord-est de Kupiansk, în regiunea Harkov, acestea reușind să avanseze pe direcția Dvurechnai, aflat la vest de Gorobievka.

Mai mult, Armata rusă și aliații au anihilat tentativa de ofensivă a ucrainenilor din Pravdino, timp în care două vehicule blindate ucrainene au fost distruse, conform Ria Novosti.

Rusia a lovit o școală din Zaporojie

Rachete ce aparțineau Rusiei au fost lansate joi dimineață asupra unei școli dintr-un sat aflat la 35 de km de orașul ucrainean Zaporojie, conform declarației unui oficial al țării.

„În această dimineață, în jurul orei 7:20 (locală), teroriștii ruși au lansat un atac cu rachete pe teritoriul unei școli din satul Komishuvakha. Informațiile despre distrugeri și victime sunt în curs de clarificare", a scris pe Telegram Kyrylo Tymoshenko, adjunctul șefului Biroului președintelui ucrainean, conform CNN.