Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, își îndeamnă compatrioții să aibă încredere în victoria finală, împotriva invadatorilor ruși. El a transmis un mesaj de încurajare, cu prilejul sărbătorilor de Paște, pentru toți cei care au de suferit din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în urmă cu mai bine de un an. Volodimir Zelenski le-a urat ucrainenilor să nu-și piardă speranța și să aibă încredere că victoria va veni în toate teritoriile ocupate de Rusia.
În tradiționalul mesaj de Paște, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și-a încurajat concetățenii să continue să creadă în victoria ţării lor asupra Rusiei, informează dpa. Șeful statului de la Kiev le-a transmis celor care suferă din cauza războiului să nu-și piardă credința, precizând că acest conflict nu poate distruge valorile, tradițiile și sărbătorile ucrainenilor.
„Astăzi sărbătorim Învierea lui Hristos. Principalul simbol este victoria: victoria binelui, victoria adevărului, victoria vieţii. Noi sărbătorim Paştele cu credinţa de nezdruncinat în caracterul ireversibil al acestor victorii (…) Războiul nu ne poate distruge valorile, tradiţiile şi sărbătorile”, a spus Volodimir Zelenski într-o înregistrare video postată duminică.
În mesajul său, Volodimir Zelenski a amintit de ceea ce se întâmpla în urmă cu un an, imediat după declanșarea invaziei ruse. La acel moment, ucrainenii să rugau ca țara lor să nu fie ștearsă de pe fața pământului de invadatori și să supraviețuiască acestui război.
Obiectivele contraofensivei Kievului
El a precizat că după acele zile dificile, rușii au fost alungați de lângă Kiev şi din alte zone. Iar în prezent luptele rămân intense în estul Ucrainei, unde armata Kievului se pregătește să lanseze noi contraofensive care să ducă la eliberarea tuturor teritoriilor.
„Astăzi noi ne rugăm ca Ucraina să învingă. Am traversat deja un drum lung. Poate că cel mai dificil munte este încă în faţa noastră. Îl vom depăşi. Şi împreună ne vom întâmpina zorii”, a adăugat Volodimir Zelenski.
În acest context, el a vorbit și despre zonele ocupate de Rusia pe care armata ucraineană dorește să le elibereze. Volodimir Zelenski s-a declarat sigur că acest lucru se va întâmpla, lăsând să se înțeleagă care sunt obiectivele contraofensivei pregătite de Ucraina.
„Soarele va străluci în sud, soarele va străluci în est, soarele va străluci în Crimeea. Soarele galben strălucitor pe un cer paşnic albastru - aceasta va fi lumina dreptăţii”, a mai spus Volodimir Zelenski, în mesajul de Paște.