"Voi ucide din nou". MESAJUL înfricoşător al asasinului din spital. A OMORÂT deja şapte oameni
- Sorin Breazu
- 27 octombrie 2012, 17:48
Pacienţii unui spital din Marea Britanie, unde şapte pacienţi au fost otrăviţi de curând, au fost îngroziţi când au descoperit un mesaj de ameninţare scris pe o oglindă, menţionează "The Sun".
Poliţia britancă investighează în continuare cazurile a şapte pacienţi care şi-au pierdut viaţa, începând cu 2011, la spitalul Hill, din oraşul Stockport. Poliţiştii cred că o mână criminală a injectat insulină în perfuziile cu soluţie salină. Alţi 15 pacienţi au fost otrăviţi, însă au supravieţuit. CITIŢI ŞI: ZECE CAUZE mai puţin cunoscute ale infertilităţii. Legătura surprinzătoare cu BĂILE FIERBINŢI "Suntem îngroziţi. Dacă s-ar fi întâmplat oriunde altundeva, ar fi fost văzută doar ca o farsă, însă nu şi aici. Mulţi pacienţi şi-au pierdut chiar şi rude sau prieteni", a declarat un pacient pentru tabloidul britanic. CITIŢI ŞI: DESCOPERIRE REVOLUŢIONARĂ. Leacul anti-HIV AR PUTEA VENI DE LA VACI Poliţia a eliberat-o pe asistenta medicală Rebecca Leighton, considerată principalul suspect în acest caz, în urmă cu câteva luni. În prezent, autorităţile nu au încă o pistă solidă. CITIŢI ŞI CELE MAI CITITE ŞTIRI ALE ZILE PE EVZ.RO Culisele scandalului "Dansez pentru tine". Vezi cât a pierdut Cornel Patrichi pentru a participa la show-ul de la Pro TV din care a fost exclus