Vocea de aur care i-a uluit pe jurații de la „Românii au talent”. Cine este Alessandro

Ultima ediție de la show-ul ”Românii au talent” l-a adus în prim plan pe Alessandro Dănescu, care i-a ridicat în picioare pe cei patru membrii ai juriului.

Cu o voce spectaculoasă, Alessandro Dănescu a reușit să impresioneze pe toată lumea. Chiar și mai severul Florin Călinescu nu a comentat nimic și l-a aplaudat pe Alessandro.

Acum, tânărul e student la Politehnica din București, dar cântă de mai bine de zece ani. Prima oară, Alessandro Dănescu a cântat pe când era în clasa a cincea. Profesoara de muzică l-a auzit cântând și l-a selectat în grupul de elevi care aveau ureche muzicală și care putea să cânte pe note, fără să fie afoni.

Talentul pentru muzică s-a dezvoltat în timp, astfel că, după doar cinci ani, pe când era în clasa a X-a, Alessandro Dănescu a început să studieze muzica mai serios, fiind înscris la lecții de canto. Acum este pasionat de muzica pop, pop-rock sau pop-dance, dar nu se ferește să abordeze și alte stiluri de muzică.

Alessandro Dănescu a povestit cum la un moment dat a fost la un pas să își piardă vocea. A fost forțat să cânte de un profesor de canto și spune că a cântat până la epuizare. Medicii i-au spus că îi puteau apărea noduli pe corzile vocale, ceea ce i-ar fi afectat serios capacitatea de a vorbi.

Talentul moștenit de la bunici

Tânărul care i-a impresionat pe jurații de la ”Românii au talent”, de la PRO TV, mai spune că talentul l-a moștenit de la bunicii săi, bunicul fiind un talentat instrumentist de nai, iar bunica o ”superbă soprană”.

Acasă, Alessandro Dănescu are doi părinți iubitori și pasionați, care au făcut tot posibilul ca el să își împlinească visul. Mama lui este nevăzătoare, fiind pensionată pe caz de boală, dar cu toate astea s-a ocupat în modul cel mai bun cu putință de tânăr. Tătăl lui Alessandro a plecat la muncă în Anglia pentru a-și putea ajuta familia cu tot ceea ce este nevoie.

Acum, tânărul este student la Politehnică, la Inginerie Aerospațială, și visează să ajungă inginer de avioane, și de ce nu chiar la NASA. Alessandro Dănescu mai spune că ingineria îi poate asigura un loc de muncă foarte bine plătit, iar cu banii câștigați își va face un studio muzical, căci muzica este principala sa pasiune.