Ioana Maria Vlas a fost adusă astăzi, la Penitenciarul pentru femei Târgşor din judeţul Prahova, unde va ispăşi pedeapsa pe care a primit-o în dosarul FNI, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al penitenciarulu, agent principal Claudiu Ştefan, a confirmat că Ioana Maria Vlas a fost adusă în această unitate, în jurul orei 11.30, şi a asigurat că acesta nu va avea un statut diferit comparativ cu alte deţinute.
Potrivit regulamentului, Vlas a intrat într-o perioadă de carantină, de 21 de zile, în care va sta într-o celulă alături de toate deţinutele aduse în această perioadă.
În prezent, la Penitenciarul de Femei Târgşor sunt încarcerate 600 de femei.
Ioana Maria Vlas a fost condamnată definitiv, săptămâna trecută, în dosarul FNI, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
CITIŢI ŞI:
Ioana Maria Vlas: „Am fost proastă, dar mai bine proastă decât hoaţă“