Vladimir Tismaneanu: "Premiul Nobel acordat lui Doris Lessing incununeaza o cariera intelectuala de o mare deschidere spirituala si morala."

Nu ma voi ocupa in acest articol de opera literara a scriitoarei.

Ea isi are exegeti cat se poate de competenti si admiratori de lunga durata. Sa amintesc fie si in treacat ca printre primii (daca nu primul) care a scris in Romania elogios despre Doris Lessing, si asta cu multi ani inaintea Nobelului, a fost Mircea Mihaies.

Ma voi ocupa aici de un moment extraordinar cand am cunoscut-o pe Doris Lessing si voi cita din reflectiile ei pe tema totalitarismului comunist. Era in primavara anului 1992 cand am luat parte la conferinta internationala despre „Intelectualii si schimbarea sociala din Europa de Est si Centrala” organizata de faimoasa revista „Partisan Review”.

Textele interventiilor si meselor rotunde au fost publicate intr-un numar special aparut in toamna anului 1992 (un volum pe care il recomand din suflet pentru publicarea in limba romana).

Ne-am adunat atunci la Universitatea Rutgers numerosi intelectuali americani si europeni, dornici sa intelegem natura marii transformari din 1989 si rolul intelectualilor critici in prabusirea tiraniilor leniniste. Erau prezenti, intervenind pe teme legate de statutul intelectualului si relatia sa cu politica, trei laureati ai Premiului Nobel pentru Literatura: Saul Bellow, Iosif Brodsky si Czeslaw Milosz.

Printre participanti ii amintesc pe Slavenka Drakulic si Adriana Babeti, Richard Pipes si Ralph Ellison, Norman Manea si Adam Zagajewski, Susan Sontag si Adam Michnik, George Konrad si Hans Magnus Enzensberger. Doris Lessing era o prezenta rezervata, as spune chiar timida. Ne-am apropiat de ea, Mircea, Adriana si cu mine, am inceput una dintre acele febrile conversatii de pauza, intrerupte abrupt si frustrant de reluarea dezbaterilor. Comunicarea a fost spontana, calda, fara urma de crispare.

La 15 ani de la conferinta, tema interventiei lui Doris Lessing mi se pare inca de actualitate. Doris Lessing a punctat cu claritate efectele de lunga durata ale comunismului, faptul ca, „desi am vazut moartea aparenta a comunismului, modalitati de gandire care s-au nascut in comunism ori au fost fortificate de comunism continua sa ne guverneze vietile”.

Notez faptul ca marea scriitoare trecuse ea insasi prin experienta iluziei comuniste, de care s-a despartit in acel crucial si tragic an 1956, ca efect al trezirii provocate de „Raportul Secret” al lui Hrusciov si mai ales de suprimarea violenta a Revolutiei Maghiare. Doris Lessing rosteste cuvantul comunism fara acele delimitari preventive specifice stangistilor impenitenti. Simplu spus, comunismul a fost o ipostaza de maxima perversitate a Raului radical, iar acest lucru trebuie subliniat fara inutile rasuciri pseudoconceptuale.

Primul punct din interventia lui Doris Lessing a fost legat de efectul pervertitor si injositor exercitat de comunism asupra limbajului si, prin aceasta, asupra gandirii.  Limba de lemn a comunismului s-a convertit in noi stereotipuri care fac ravagii mai ales in unele discipline academice.

De aici si reactia iritata a scriitoarei, autoare a unor romane feministe de pionierat, in raport cu „corectitudinea politica”, o ideologie care, in pofida pretentiei de a deconstrui orice forma de absolutism, isi cladeste propria arie hegemonica, practicand noi forme de exclusivism: „Corectitudinea politica nu a inventat intoleranta in universitati, aceasta fiind evident  un copil al comunismului.

In egala masura, daca intoleranta, spre a nu spune despotismul, a guvernat universitatile in statele comuniste, atunci aceeasi atitudine a ajuns sa infecteze zone din Occident si chiar sa dea tonul in universitati”.  Niciodata asemenea cuvinte nu ar fi putut fi rostite de Simone de Beauvoir, alta scriitoare direct implicata in geneza feminismului. Diferenta este ca Doris Lessing a inteles ca radicalismul genereaza inevitabil opresiune si mediocritate.

In fine, inventarul maladiilor spirituale contemporane propus de Doris Lessing mentioneaza sacralizarea violentei, mai ales in discursul si actiunile unor intelectuali din Vest, gata sa accepte „terorismul pentru o cauza buna”. Acest amoralism isi justifica abdicarile si complicitatile in raport cu miscarile totalitare prin mitul „romantismului revolutionar”.

Concluziile merita citate: „Consider ca miscarile de stanga, sociale, chiar liberale din Europa au fost terminal vatamate deoarece imaginatia progresista a fost capturata de experienta sovietica... Istoria Uniunii Sovietice in ultimii 80 de ani a fost o tragedie pentru rusi si pentru celelalte natiuni comunizate care astazi sunt libere”. Pozitia lui Doris Lessing este una a adevarului pronuntat cu deplina sinceritate despre acea stranie si nociva pasiune a atator intelectuali pentru „puternicul vin al revolutiei”.