Vladimir Putin transmite condoleanţe poporului francez după atacul asupra publicaţiei Charlie Hebdo

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis condoleanţe familiilor şi rudelor victimelor atacului terorist comis asupra sediului publicaţiei de satiră Charlie Hebdo, în Paris. În acelaşi timp, Kremlinul condamnă în mod ferm terorismul, a transmis purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

"Preşedintele Putin exprimă, în legătură cu evenimentele tragice de la Paris, unde în urma atacului terorist au murit mulţi oameni, profunde condoleanţe rudelor şi apropiaţilor celor decedaţi, precum şi parizienilor şi tuturor francezilor", a anunţat Peskov, potrivit Agerpres.

Totodată, secretarul de presă al preşedintelui rus a subliniat că "Moscova condamnă în mod ferm terorismul sub orice formă de manifestare a acestuia". 'Moscova este convinsă că nimic nu poate constitui o îndreptăţire pentru acţiunile teroriste, a subliniat Peskov.

Douăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa, după ce persoane înarmate au atacat sediul revistei Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul şi caricaturistul şef al publicaţiei, alţi trei caricaturişti, precum şi unul din acţionarii revistei. Detalii aici: ATAC TERORIST la sediul unei publicaţii din FRANŢA. 12 persoane, printre care și directorul săptămânalului, au fost UCISE