Vladimir Putin s-a întâlnit cu mame ale soldaţilor ruşi care luptă în Ucraina

Vladimir Putin s-a întâlnit cu mame ale soldaţilor ruşi care luptă în Ucraina Sursa foto: Kremlin

Președintele Vladimir Putin s-a întâlnit vineri cu peste o duzină de mame ale soldaților ruși care luptă în Ucraina, spunându-le celor care și-au pierdut fiii că el și întreaga conducere rusă le împărtășesc suferințele. În războiul din Ucraina au fost ucişi sau răniţi zeci de mii de soldați de ambele părți, potrivit unor date din SUA, iar invazia rusă a declanșat cea mai mare confruntare dintre Rusia și Occident de la criza rachetelor cubaneze din 1962. Sute de mii de ruși au fost trimiși să lupte în Ucraina - inclusiv unii dintre cei peste 300.000 care au fost recrutaţi în cadrul unei mobilizări decretate de dl Putin în luna septembrie. Întâlnindu-se cu 17 femei la reședința sa Novo-Ogariovo din afara Moscovei pentru a marca Ziua Mamei Ruse care va fi duminică, preşedintele Putin a fost prezentat într-un scurt clip preînregistrat stând cu ele în jurul unei mese încărcate cu ceai, prăjituri și boluri cu fructe de pădure proaspete.

Multe dintre femei au zâmbit când liderul rus şi-a făcut apariţia. Vladimir Putin a spus că înțelege anxietatea și îngrijorarea mamelor soldaților, ca și durerea celor care și-au pierdut fiii în Ucraina. "Aș dori să știți că, eu personal și întreaga conducere a țării împărtășim durerea voastră", a spus el. "Înțelegem că nimic nu poate înlocui pierderea unui fiu, mai ales pentru o mamă", a adăugat el, respirând greu și dregându-și frecvent glasul. "Împărtășim această durere". Mamele au ascultat ceea ce păreau a fi remarcile introductive ale dlui Putin, dar comentariile lor adresate acestuia nu au fost afișate imediat. Preşedintele Putin a spus că nu regretă lansarea a ceea ce el a numit "operațiunea militară specială" a Rusiei împotriva Ucrainei și consideră războiul ca o cotitură, când Rusia a înfruntat în sfârșit o arogantă hegemonie occidentală după decenii de umilință în anii de după dezmembrarea din 1991 a Uniunii Sovietice. Ucraina și Occidentul susțin că Putin nu are nicio justificare pentru ceea ce consideră un război de cucerire în stil imperialist. Autorităţile din Ucraina au spus că vor lupta până când ultimul soldat rus va fi alungat.

 „Falsuri, înşelăciuni, minciuni”

În ceea ce a părut a fi o încercare de a contracara relatările online despre problemele întâmpinate de forțele ruse în război, preşedintele Putin le-a îndemnat pe mame să nu aibă încredere în internet. "Nu puteţi avea încredere în nimic de acolo, există tot felul de falsuri, înșelăciuni, minciuni", a spus liderul rus. El i-a lăudat pe fiii mamelor din Rusia pentru că au apărat ceea ce a numit Novorossiya, literalmente "noua Rusie", un termen preluat din perioada imperiului țarist pe care naționaliștii ruși moderni îl folosesc pentru a descrie o zonă din sudul și estul Ucrainei pe care Rusia o pretinde acum. Vladimir Putin a spus că uneori a discutat la telefon cu soldații ruși de pe front și că cuvintele lor i-au făcut eroi în ochii lui. Dar unele rude ale soldaților uciși în război au spus că autorităţile de la Kremlin au ignorat cererile lor privind o potenţială întâlnire. "Mamele vor pune întrebările 'corecte' care au fost convenite în prealabil", a declarat Olga Țukanova, șefa Consiliului Mamelor și Soțiilor, într-un mesaj postat pe Telegram înainte de întâlnire. "Vladimir Vladimirovici - ești bărbat sau cine ești? Ai curajul să ne întâlnești față în față, deschis, nu cu femei și mame acceptate în prealabil care sunt la mâna ta, ci cu femei adevărate care au călătorit din diferite orașe aici ca să se întâlnească cu tine? Așteptăm răspunsul tău", a adăugat dna Țukanova. Administraţia din Rusia și-a dezvăluit public ultima dată pierderile din război pe 21 septembrie, când ministrul apărării Serghei Şoigu a declarat că 5.937 de soldați ruși au fost uciși. Acest număr este cu mult sub majoritatea estimărilor internaționale. Principalul general american a estimat pe 9 noiembrie că Rusia și Ucraina au înregistrat fiecare peste 100.000 de soldați uciși sau răniți. Ucraina nu își dezvăluie pierderile suferite în război, notează Reuters)

(Traducere Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News