Rusia. Vladimir Putin a anunțat că talibanii, un grup care a fost interzis în Rusia până de curând, sunt „aliați” ai Moscovei în lupta împotriva terorismului.
Vladimir Putin, pact cu talibanii afgani în lupta împotriva terorismului
Rusia a promovat de mult timp relațiile cu talibanii, în ciuda faptului că este o organizație interzisă din 2003. Numai că, Vladimir Putin a cerut ca Moscova să „consolideze” relațiile cu guvernul taliban.
Vladimir Putin îi consideră pe talibanii afgani ca fiind „aliaţi în lupta împotriva terorismului”. Mai exact, președintele Rusiei a spus în conferinţa de presă de la Astana, Kazahstan, că „talibanii sunt cu siguranţă aliaţii noştri în lupta împotriva terorismului, deoarece orice putere existentă este interesată de stabilitatea sa şi de stabilitatea statului pe care îl conduce”.
Moscova vrea să-i scoată pe talibani de pe lista cu organizații teroriste
Moscova a anunţat recent intenţia de a scoate mişcarea talibană de pe lista sa cu „organizaţii teroriste”. Gestul Moscovei vine după ce talibanii au revenit la putere în Afganistan și sunt temeri în Rusia cu privire la „o posibilă contagiune jihadistă în Asia centrală”.
Este știut faptul că talibanii au legături vechi cu gruparea jihadistă Al-Qaida. Dar asta nu împiedică Moscova să aibă relaţii cu ei primind în vizită emisari.
De asemenea, Vladimir Putin s-a arătat mult mai tolerant din clipa când au revenit la putere în august 2021. Președintele Rusiei a declarat joi că talibanii „controlează puterea” luîndu-și „anumite angajamente".
Vladimir Putin are încredere în talibani
Vladimit Putin a mai subliniat că „talibanii sunt interesaţi ca totul să fie stabil, calm şi supus anumitor reguli în Afganistan”, dar nu ascunde faptul că există încă „probleme care necesită o atenție constantă în interiorul țării și din partea comunității internaționale”.
Reamintim că Rusia a fost lovită în ultimele luni de o serie de atentate. Unul dintre aceste este cel de la Crocus City Hall situat lângă Moscova. Atentatul s-a soldat cu 145 de morţi și a fost revendicat o ramură a grupării jihadiste a Statului Islamic, potrivit barrons.com.