Moartea misterioasă a fostului asistent prezidențial și magnat media Mihail Lesin, la Washington, ar putea fi o crimă
Potrivit unui raport publicat de Radio Free Europe / Radio Liberty (RFE / RL), Lesin a fost găsit fără viață în camera sa de hotel din Washington, în noiembrie 2015. Potrivit documentelor legale din acea vreme, decesul a survenit ca urmare unui „traumatism accidental” cauzat de o „forță condontentă”.
Înainte de a ieși din grațiile Kremlinului, în 2012-2014, Mihail Lesin a supervizat eforturile guvernului de la Moscova pentru a pune în practică un control al mass-media, la începutul anului 2000, relatează Moscow Times.
Documentele medicilor legiști, publicate săptămâna trecută, au demonstrat că Lesin a suferit o „fractură completă” a gâtului, „în momentul decesului sau în apropierea lui”. Un reesponsabil a declarat sub protecția anonimatului că fractura de osului hioid ( os în formă de potcoavă situat în linia median anterioară a gâtului între bărbie şi glanda tiroidă) al lui Lesin „este de regulă asociată cu spânzurarea sau cu strangularea manuală”.
Mai mulți medici legiști au declarat miercuri pentru RFE/RL că noile desvăluiri ridică mari întrebări asupra concluziilor oficiale, potrivit cărora Mihail Lesin ar fi murit „în urma unui accident”.
„Este posibil să fi fost bătut sau chiar torturat”, a declarat consultantul în medicină legală Donald Jason. ”Mai avea și răni la genunchi care puteau fi puse în legătură cu o căzătură, dar este dificil de spus exact”.
Lee Ann Grossberg, medic legist din Texas, a declarat că Mihail Lesin avea „numeroase răni care puteau corespunde cu unele provocate de o altercație fizică”.