Vladimir Putin, la un pas să fie concediat. Decizia care ar fi putut schimba radical istoria

Vladimir Putin, la un pas să fie concediat. Decizia care ar fi putut schimba radical istoria

Valentin Yumashev, jurnalist și apropiat al fostuluij președinte al Rusiei, Boris Elțîn, a făcut dezvăluiri cu privire la începuturile carierei politice ale lui Vladimir Putin.

Se împlinesc 20 de ani de când Vladimir Putin este la putere, ocupând de-a lungul timpului funcții de președinte și prim-ministru al Rusiei. Putin este o mână de fier a statului pe care-l conduce, dar în anii '90 a fost foarte aproape să fie dat afară dintr-o funcție-cheie.

Valentin Yumashev, fost consilier al președintelui Boris Elțîn a dezvăluit faptul că Yevgeny Primakov a fost foarte aproape să-l dea afară pe Putin, ceea ce ar fi schimbat radical istoria Rusiei și implicit, a politicii internaționale. Iată o parte a dezvăluirilor lui Yumashev, notate în The Moscow Times.

Yumashev: Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că Primakov a încercat de două ori să-l dea afară pe Putin din funcția de director al Serviciului Federal de Securitate (fostul KGB).

Pozner: Cine l-a avertizat?

Yumashev: Boris Nikolayevich (n.r. - Elțîn). Unul dintre lucrurile pe care Elțîn a vrut să le facă, a fost să pregătească pe cineva care începând din anul 2000 să meargă în aceeași direcție pornită de el și în care cetățenii să aibă încredere (...) Vladimir Putin a fost gata să plece în 1997 și 1998. Sarcina sa a fost să îndeplinească primul și al doilea mandat, dar apoi apărut diverse sarcini și a decis să devină premier în 2008. Cu siguranță nu a vrut să rămână la putere 19 ani, fără niciun dubiu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News