Preşedintele rus Vladimir Putin, care şi-a făcut cunoscută preocuparea pentru salvarea speciilor pe cale de dispariţie, va lua parte la o acţiune de ghidare din deltaplan a migraţiei cocorilor din Siberia, a anunţat miercuri purtătorul său de cuvânt.
"Avem în vedere un astfel de zbor", a precizat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, fără a oferi şi alte detalii, după ce a fost întrebat de ziarişti ruşi cu privire la implicarea lui Vladimir Purin într-un proiect de salvare a acestor păsări mari din peninsula Iamal (nordul Siberiei).
Preşedintele rus care va călători la sfârşitul acestei săptămâni la Vladivostok, pentru a participa la Forumul de cooperare economică Asia-Pacific, ar putea face o escală la Iamal pentru a participa la proiectul denumit "Zborul speranţei", conform presei ruse.
Proiectul prevede reintroducerea cocorilor născuţi în captivitate în mediul lor natural, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
"Un pilot conduce un deltaplan, iar cocorii se iau după el, ca şi când ar urma un părinte. Este o metodă foarte eficientă de a le învăţa pe aceste păsări care este calea pe care trebuie să migreze", a explicat Iuri Markin, directorul rezervaţiei Oka, implicat în acest proiect.
Vladimir Putin, care a urmat cursuri de pilotare a deltaplanului, va purta o bluză albă şi poate chiar şi un cioc artificial, în timp ce un aparat va emite suntele specifice acestor păsări în timpul zborului. Cocorul siberian, măsoară 140 de centimetri şi iernează în mod tradiţional în regiuni din India şi China.