Vladimir Putin face prăpăd! I-a eliminat pe toţi. A început măcelul în Rusia. 100 de agenți au fost epurați
- Dosofteea Lainici
- 12 aprilie 2022, 16:02
Invazia Ucrainei de către Rusia pare să nu decurgă conform planului, iar președintele Vladimir Putin pare decis să-și învinovățească vechii colegi de la Biroul Federal de Securitate (FSB) – succesorul agenției de informații a KGB – pentru se întâmplă. Putin a epurat peste 100 de agenți din FSB, iar guvernul său l-a trimis la închisoare pe șeful departamentului responsabil de Ucraina. Aproximativ 150 de ofițeri FSB au fost disponibilizați.
Agenții înlăturați aparțineau Serviciului Cinci, divizie pe care Putin – pe atunci directorul FSB – a înființat-o în 1998 pentru a desfășura operațiuni în țările fostei Uniuni Sovietice, cu scopul de a menține acele țări pe orbita Rusiei.
Trimis în arest
Autoritățile l-au plasat luna trecută pe Serghei Beseda, fostul șef al Serviciului Cinci, în arest la domiciliu. De atunci, el a fost mutat la închisoarea Lefortovo, administrată de FSB din Moscova. Această mișcare a transmis un „mesaj foarte puternic” altor elite din Rusia, a declarat Andrei Soldatov, expert la Centrul pentru Analiza Politicii Europene (CEPA).
„Am fost surprins de asta”, a spus Soldatov. „Putin ar fi putut foarte ușor să-l concedieze sau să-l trimită la muncă în Siberia. Lefortovo nu este un loc frumos și trimiterea lui acolo este un semnal privind cât de în serios ia lucrurile asta Putin”.
Soldatov a sugerat că autoritățile ruse îl pot suspecta pe Beseda că a transmis informații CIA. Analiștii au declarat anterior pentru Fox News că sentința de arest la domiciliu a lui Beseda părea o formă de represalii pentru erorile de informații din Ucraina. Soldatov a spus că Serviciul Cinci reprezintă „cel mai sensibil departament al FSB, care se ocupă de spionaj în Ucraina. Și acum se pare că Vladimir Putin a înțeles în sfârșit că informațiile care i s-au dat înainte de invazie nu au fost extrem de exacte. Și el a început să se uite în jur încercând să găsească pe cineva pe care să îl învinuiască”.
Deschiderea unei anchete
În timp ce trupele ruse luptă pentru a câștiga teren în Ucraina, Moscova duce un război de informații. FBI-ul american a anunțat săptămâna trecută că a întrerupt o schemă de hacking militară rusă pentru a înființa un „botnet” pe dispozitivele victimelor în SUA și în alte părți. La sfârșitul lunii trecute, serviciile de informații ucrainene au publicat o pretinsă listă cu peste 600 de spioni ruși.
Rep. Ritchie Torres, a cerut FBI să investigheze Complexul diplomatic rus, situat în New York City, despre care experții au spus anterior că este o casă pentru diplomații care se află în SUA cu misiuni de spionaj.
„Am fost îngroziți și alarmați de războiul de agresiune neprovocat al lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Am fost înspăimântați de crimele sale de război împotriva poporului ucrainean și, în acest context, am cerut oficial ca FBI să deschidă o anchetă asupra rapoartelor de spionaj la complexul diplomatic rus”, a spus Torres potrivit Yahoo News.