Președintele rus, Vladimir Putin, a criticat decizia UE de a trimite un emisar la Kiev. „Cu cât sunt mai mulți intermediari, cu atât mai multe probleme vor fi”, susține liderul de la Kremlin.
Președintele Putin a avertizat Europa să-și ia mâinile de pe Ucraina, marți, în timp ce Bruxelles-ul și-a trimis un emisar la Kiev, pe șefa politicii externe, în încercarea de a media confictul apărut, în ultimele 10 săptămâni, în stradă, între președintele Viktor Ianukovici și opoziție.
Intervenția Rusiei la Bruxlles vine după cea mai mare concesie făcută opoziției din Ucraina, demisia premierului și a guvernului de la Kiev, împreună cu promisiunea de abroga legile draconice referitoare la incriminarea protestatarilor și cenzurarea libertății de expresie, scrie The Guardian.
Putin s-a întâlnit cu liderii UE pentru prima oară după ce Ucraina a ales, în noiembrie, apropierea de Rusia, în detrimentul Uniunii Europene, moment ce a declanșat criza de la Kiev. Catherine Ashton, șefa politicii externe a UE, a participat la întâlnirea cu Putin la Bruxelles, apoi a plecat spre Kiev, pentru a încerca să medieze încheierea crizei.
„Cu cât sunt mai mulți intermediari, cu atât mai multe probleme vor apărea”, a spus Putin. „Nu sunt foarte sigur că Ucraina are nevoie de intermediari”, a adăugat el. „Liderii europeni s-ar plânge dacă Rusia și-ar trimite emisari, pentru a media criza din Grecia, de pildă, care durează de patru ani”, a ținut el să sublinieze. „Pot doar să-mi imaginez reacția pe care ar fi provocat-o deplasarea ministrului nostru de Externe în Grecia sau Cipru și participarea la un miting anti-european din acele țări, pentru a cere oamenilor să acționeze într-un fel sau altul. Cu siguranță, n-ar fi fost o reacție pozitivă”, a spus Putin. „Sunt sigur că poporul ucrainean va rezolva singur această dilemă, iar Rusia nu se va implica”, a conchis liderul rus.
Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a insistat ca Lady Ashton va încerca să reconcilieze cele două tabere din Ucraina, pe baza „regulilor democratice”, pentru a preveni escaladarea violențelor. Publicația britanică amintește că un fost ministru de Externe ucrainean a declarat că, de fapt, Kremlinul a exercitat presiuni uriașe asupra lui Ianukovici, în spatele ușilor închise, cerându-i să ia măsuri mai dure împotriva protestatarilor. „Ucraina nu ai are bani. Dacă Rusia oprește finanțarea pentru Ianukovici, el nu va mai putea să-și plătească susținătorii”, a explicat oficialul respectiv.
<iframe src="//www.youtube.com/embed/FzRB-UsjqD8" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>