"Ţarul Rusiei" ARE PROBLEME de sănătate. VEZI ce l-a doborât pe Putin

Imaginea de mare sportiv, cu o sănătate de fier, clădită cu mare atenţie de "Ţarul Rusiei" pare să înceapă a se clătina, după ce mai multe publicaţii ruseşti şi internaţionale au publicat informaţia potrivit căreia Vladimir Putin şi-ar fi anulat mai multe vizite în străinătate din cauza unor probleme de sănătate.

Potrivit presei din Rusia, Putin şi-ar fi fi rărit vizitele de la Moscova la reşedinţa sa de la periferia oraşului şi ar fi renunţat la o serie de vizite în străinătate din cauza unor probleme la coloană. Aceleaşi surse susţin că starea de sănătate a liderului de la Kremlim s-a deteriorat după ultima escapadă extremă a lui Putin, de la începutul lunii septembrie, când a zburat cu deltaplan alături de un stol de cocori albi în Siberia. 

  • Zbor inedit al preşedintelui Vladimir Putin | FOTO

Informaţiile publicate în presă au provocat o reacţie promptă a secretarului de presă al lui Vladimir Putin, care a ţinut să minimalizeze gravitatea problemei. "Este vorba despre o accidentare mai veche, de fapt nu atât de veche, ci mai degrabă o problemă de sănătate normală pentru o persoană care duce o viaţă sportivă activă", a explicat Dmitry Peskov, adăugând că este normal ca Putin să aibe diferite accidentări, dat fiind faptul că este un sportiv semi-profesionist.  El a mai subliniat şi faptul că activitatea preşedintelui Rusiei nu este în niciun fel afectată de aceste mici indispoziţii cauzate de accidentări mai vechi. Referitor la informaţia că Putin vine mai rar la Moscova, Peskov a pus acest lucru pe seama faptului că traficul este foarte aglomerat şi că Putin nu doreşte să complice şi mai mult circulaţia din cauza coloanei sale oficiale.