Vladimir Putin a dat ordin! Ţara pe care vor să o invadeze ruşii. Mută rachete la graniță (VIDEO)

Sursa: thebarentsobserver

Rusia a anunțat că două sisteme de apărare antirachetă S-400 au fost mutate la granița cu Finlanda după ce a anunţat că cere aderarea la NATO. Vladimir Putin a dat ordin ca să fie mutat echipament militar, inclusiv sisteme de rachete, către granița cu Finlanda, după ce a avertizat-o pe aceasta să nu se alăture NATO.

Agenția de presă rusă Interfax a raportat joi că două sisteme de rachete antiaeriene S-400 au fost mutate spre granița cu Finlanda. „Rusia a indicat mai devreme că plasează aceste rachete antiaeriene S-400 în peninsula Kola și a spus anterior că plasează şi în Crimeea”, a declarat   Ministrul Apărării, Jussi Niinistö.

Arme grele rusești, inclusiv sisteme de rachete, au fost văzute îndreptându-se spre granița cu Finlanda, la câteva ore după ce Rusia și-a avertizat vecinul din nord să nu adere la NATO.

Un video distribuit pe internet arată două sisteme rusești de apărare de coastă care se deplasează de-a lungul unui drum de pe partea rusă a graniței care duce la Helsinki.

Finlandezii se tem de Rusia

Sistemele de rachete sunt considerate a fi sistemul mobil de apărare de coastă K-300P Bastion-P, conceput pentru a elimina navele de suprafață inclusiv grupurile de luptă de portavioane.

Desfășurarea Rusiei are loc în timp ce prim-ministrul finlandez, Sanna Marin,, a spus că se așteaptă ca guvernul ei „să încheie discuția înainte de mijlocul verii” cu privire la cererea de aderare la NATO.

Sondajele de opinie recente ale unei companii finlandeze de cercetare de piață au arătat că 84% dintre finlandezi consideră Rusia o „amenințare militară semnificativă”.

Ca răspuns, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat eufemistic că această mișcare „nu va îmbunătăți” situația securității în Europa, iar parlamentarul de la Moscova, Vladimir Dzhabarov, a adăugat mai direct că ar însemna „distrugerea țării”.

„Am spus în repetate rânduri că alianța rămâne un instrument orientat spre confruntare și extinderea ei ulterioară nu va aduce stabilitate continentului european”, a spus Peskov.

NATO nu se lasă mai prejos

NATO a anunțat ieri că două grupuri navale multinaționale de șaisprezece nave conduse de Marina Regală Olandeză vor patrula coastele Mării Baltice ale unor membri precum Polonia și Estonia pentru a „menține o capacitate defensivă credibilă și capabilă”.

Finlanda, împreună cu Suedia vecină, a evitat aderarea la NATO, în ciuda alinierii strânse cu Occidentul, într-un efort de a nu provoca Rusia. Dar țara scandinavă împarte o graniță lungă de 1.300 de km cu Rusia și a fost tulburată de invazia Ucrainei de către Putin, fiind invadată și ea de Uniunea Sovietică în 1939.

Între timp, partidul de guvernământ al Suediei a început în mod oficial să dezbată ieri posibilitatea de a lansa o cerere de aderare, o mișcare care ar semnala o inversare completă a rolului în politica regatului scandinav, care a rămas neutru din punct de vedere militar. Iar secretarul de partid, Tobias Baudin, a declarat presei locale că revizuirea NATO ar trebui să fie finalizată în următoarele câteva luni.

În Suedia, social-democrații de centru-stânga la guvernare s-au opus istoric aderării la NATO, dar conflictul de peste șase săptămâni din Ucraina a reaprins dezbaterea în regatul scandinav. Partidul condus de prim-ministrul suedez Magdalena Andersson, ar fi început astăzi să discute despre posibilitatea aderării la NATO, problema care se așteaptă să fie centrală pentru alegerile parlamentare programate pentru 11 septembrie, scrie thebarentsobserver.com.