Vladimir Putin, președintele Rusiei, a declarat că decizia luată de Comitetul Internațional Paralimpic, prin care a eliminat Rusia de la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, este una care întrece limitele moralității.
"Decizia de a-i descalifica pe sportivii noştri întrece limitele legii, moralităţii şi umanităţii" , a declarat președintele Federației Ruse în cadrul unei ceremonii dedicate sportivilor ruși care au fost prezenți la Jocurile Olimpice de la Rio, potrivit Mediafax.
Totodată, în cadrul ceremoniei de la Kremlin, președintele Rusiei i-a felicitat pe sportivii ruși care au participat la Jocurile Olimpice. Delegația din Rusia a fost a 4-a în clasamentul pe medalii, cu un total de 56. Dintre acesta, 19 sunt de aur, 18 de argint și 19 de bronz.
”Aţi trecut cu onoare peste o decizie grea. Ştim cu toţii cât de dificil a fost pentru sportivii noştri la Rio. Înaintea competiţiei, echipa a fost micşorată semnificativ şi a fost privată de şansa de a îşi demonstra calităţile la sporturile la care este considerată în mod tradiţional una dintre favorite. Dar Rusia a făcut faţă situaţiei şi a concurat ca o echipă unită”, a conchis Putin.