Cercetătorii biblici care au studiat scrierile descoperite la Marea Moartă cred că învierea lui Iisus nu este unică.
Premisa că Iisus Hristos a murit şi a înviat după trei zile este fundamentul religiei creştine şi un aspect important care o separă de iudaism. Această credinţă a stat vreme de generaţii în centrul dezbaterii dintre creştini şi evrei.
Dar o nouă tabletă datând din timpul celui de-al Doilea Templu îi determină pe unii cercetători biblici să creadă că învierea mesianică nu este unică religiei creştine, ci a existat în iudaism ani buni înainte de presupusa naştere a lui Iisus.
Viziune apocaliptică
Supranumită „Viziunea lui Gabriel“, deoarece o mare parte a conţinutului său redă o viziune apocaliptică transmisă de îngerul Gabriel, tableta a fost descoperită acum opt ani, însă, cum vaste porţiuni din text au devenit greu lizibile, cercetătorii au avut mari dificultăţi în interpretare. Cea mai recentă şi mai îndrăzneaţă opinie îi aparţine lui Israel Knohl, profesor de studii biblice la Universitatea Evreiască din Ierusalim. Părerile sale au atras atenţia lumii creştine deoarece ele oferă o nouă perspectivă asupra „istoriei lui Iisus“ şi a felului în care creştinismul s-a desprins de iudaism.
Tableta a fost cumpărată de la un negustor de antichităţi iordanian de către un colecţionar evreu elveţian, care a păstrat-o în locuinţa sa din Zürich. Acum câţiva ani, ea a fost examinată de o expertă din Israel, care a şi scris o carte, moment în care a trezit interesul. Acum există o sumedenie de articole despre tabletă, multe încă în curs de publicare. „N-am prea ştiut ce să cred despre ea când am cumpărat-o“, declară posesorul tabletei, David Jeselsohn, el însuşi specialist în antichităţi.
„Nu mi-am dat seama cât de importantă este decât după ce i-am arătat-o lui Ada Yardeni, o specialistă în scrierea ebraică. Ea a fost copleşită. «Ai un manuscris de la Marea Moartă pe piatră», mi-a spus“, povesteşte Jeselsohn. Poate nu întâmplător, tableta fusese găsită de negustorul de la care a cumpărat-o Jeselsohn, chiar în zona litorală iordaniană la Marea Moartă.
"Ideea mântuitorului torturat, înviat după trei zile de la moarte a fost adoptată de iudaism înaintea naşterii lui Iisus.", Israel Knohl, profesor OPINII
Veriga lipsă dintre creştinism şi iudaism
Obiectul, o tăbliţă de calcar, are dimensiunile de 30/90 cm şi cuprinde 87 de rânduri de text, împărţite în două coloane. Textul este scris cu cerneală, nu cioplit şi, spre final, pe rândul 80, există o propoziţie neclară, conţinând cuvintele „shlosat yamin“ („trei zile“).
Următorul cuvânt este în mare parte şters, dar profesorul Knohl susţine că este „hayia“, pe care el l-a interpretat drept imperativul de la „hai“, „a trăi“, conchizând că textul îl descrie pe îngerul Gabriel drept cineva care-l ridică din morţi pe un profet numit „preotul preoţilor“ la trei zile după moartea acestuia. Knohl îl asociază pe respectivul preot cu personajul istoric Shimon, un lider evreu care s-a declarat rege şi a condus o revoltă eşuată contra Regelui Irod.
„Este un text revoluţionar. Acest text schimbă felul în care privim personajul istoric Iisus, oferind veriga lipsă care leagă creş- tinismul de iudaism. Eu am identificat o noţiune evreiască anterior nerecunoscută, potrivit căreia sângele Mesiei este necesar pentru a aduce mântuirea naţională. Ideea mântuitorului torturat, înviat după trei zile de la moarte, a fost adoptată de iudaism înaintea naşterii lui Iisus. Principalele idei ale mitului Iisus existau în iudaism“, conchide Knohl.