Fondul Monetar Internațional a acceptat să reia împrumurile pentru Ucraina, în aceeași zi în care a fost anunțat un nou acord de pace
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și-a exprimat susținerea față de decizia FMI de a continua programul menit să sprijine redresarea economică a țării sale.
Direcție corectă
FMI va furniza încă un miliard de dolari Kievului, primul pachet financiar după ce programul de 17,5 miliarde de dolari a fost stopat în august 2015. Până acum, Ucraina a primit din partea FMI împrumuturi de 7,62 miliarde de dolari. Poroșenko a declarat că decizia pozitivă a FMIului demonstrează că lumea recunoaște că în Ucraina au loc reforme, „schimbări pozitive și reale”, iar țara merge într- o direcție bună.
În februarie, șefa FMI, Christine Lagarde, a cerut Kievului să lanseze reforme economice și împotriva corupției, înainte ca organizația să reia împrumuturile.
Un nou armistițiu
În aceeași zi, trupele guvernamentale au acceptat un armistițiu cu luptătorii pro-ruși din estul țării. Acordul, intrat în vigoare ieri, vine după armistițiul din 2015, încălcat de nenumărate ori.
FOTO: Secretarul britanic pentru Externe, Boris Johnson, în vizită la Kiev FOTO: AGERPRES
Ministrul de Externe german, Frank-Walter Steinmeier, și cel francez, Jean-Marc Ayrault, au făcut o vizită la Kiev, ieri, și s-au declarat „bucuroși” că președintele Poroșenko a acceptat armistițiul. Este prima oară când șefii diplomațiilor occidentale vin în Ucraina, de la începutul conflictului soldat cu 9.500 de morți, din aprilie 2014 până acum.
Ayrault şi Steinmeier au mers la Kramatorsk, în apropierea liniei frontului, pentru a vedea situaţia la faţa locului și au fost întâmpinați de circa 40 de manifestanţi, care se opun ideii de a se acorda un statut de autonomie regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk.
Sancțiuni
Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a fost la Kiev, miercuri, și a declarat că progresul în procesul de pace din estul Ucrainei depinde în principal de Rusia. „Evident, în primul rând rușii sunt cei care trebuie să facă progrese în ceea ce privește securitatea. Dar cred că toate părțile implicate în acest dialog trebuie să progreseze împreună,” a spus el, precizând că este „crucial” ca statele occidentale să mențină sancțiunile impuse Rusiei. Conform OSCE, în 10-11 septembrie, s-au înregistrat 515, respectiv 116 explozii în Donețk.