Vizita preşedintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în Statele Unite ale Americii, a prilejuit dezvoltarea cooperării instituţionale cu o serie de instituţii de referinţă ale SUA şi prezentarea Centenarului Marii Uniri a românilor de la 1918
Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii, în perioada 1 – 5 iunie 2018. În cadrul vizitei, domnul Ioan Aurel Pop a avut o serie de întâlniri la nivelul conducerii Arhivelor Naţionale ale SUA, Bibliotecii Congresului, Centrului Internaţional Woodrow Wilson şi Asociaţiei Istoricilor Americani.
În contextul discuţiilor cu David Ferriero, Arhivistul Statelor Unite (Archivist of the United States), şi Grant Harris, directorul Secţiei Europene a Bibliotecii Congresului, au fost abordate perspectivele dezvoltării cooperării instituţionale bilaterale, în scopul valorificării fondului impresionant de volume şi documente de patrimoniu relevante pentru istoria României şi a relaţiilor România-SUA. Întâlnirile cu vicepreşedintele Centrului Woodrow Wilson, Robert Littwak, şi cu directorul executiv al Asociaţiei Istoricilor Americani, James Grossman, au vizat în principal stimularea cooperării româno-americane în domeniul academic şi al cercetării ştiinţifice. Totodată, preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a avut o întâlnire cu Edward Luttwak, renumit politolog și expert internațional în strategie, fost consultant al guvernului SUA și armatei americane. În cadrul tuturor întrevederilor a fost pus un accent deosebit pe valoarea simbolică a Centenarului Marii Uniri şi pe importanţa relevării şi analizării adecvate a rolului esenţial jucat de SUA în momentul istoric 1918. La toate momentele vizitei a participat și ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior.
De asemenea, preşedintele Academiei Române a participat la conferinţa internațională „Renaşterea Europei. Celebrarea a 100 de ani de la Conferinţa de pace de la Paris şi crearea noilor state în Europa Centrală şi de Est”, la care au participat istorici, cercetători, reprezentanţi ai mediilor academic și diplomatic din Statele Unite ale Americii, România, Polonia, Slovacia, Cehia, Ucraina. În cadrul evenimentului, organizat pe parcursul a două zile, profesorul Ioan Aurel Pop a prezentat reperele principale ale creării statalităţii româneşti, anterioare anului 1918, accentuând asupra voinţei liber exprimate de populaţiile din teritoriile care s-au unit cu România în favoarea actului unirii.
În cadrul aceleaşi conferinţe, reputatul istoric Dennis Deletant, profesor asociat în cadrul Georgetown University, a prezentat detaliile participării României la Primul Război Mondial, arătând principalele acțiuni politice, diplomatice și militare pe care țara noastră le-a întreprins în aceea perioadă.
În cuvântul de încheiere a lucrărilor conferinţei, ambasadorul României, George Cristian Maior, vorbit despre impactul major al viziunii preşedintelui american Woodrow Wilson cu privire la autodeterminarea popoarelor din Europa Centrală şi de Sud Est, în contextul istoric post război mondial, care a dus la eliberarea multor naţiuni de sub dominaţia marilor imperii, crearea de noi state, realizarea Marii Uniri a românilor într-un singur stat şi răspândirea democraţiei şi a economiei de piaţă în regiune. De asemenea, ambasadorul României a subliniat că acelaşi valori morale şi principii wilsoniene ale libertăţii și democrației au stat la baza eliberării din 1989 a popoarelor est-europene de sub dominaţia sovietică şi reprezintă astăzi piloni ai legăturii transatlantice.
Conferința a fost organizată de “Wilsonian Club”, una dintre cele mai prestigioase organizații neguvernamentale din capitala SUA, care ține în atenția publicului moștenirea politică a președintelui Woodrow Wilson și administrează „Woodrow Wilson House Museum”.