Vizită fără precedent a liderilor NATO. România, elogiată de SUA
- Andi Miron
- 21 noiembrie 2019, 20:09
Ambasadorii statelor NATO au vizitat unitatea militară de la Deveselu, cea care găzduiește interceptorii anti-rachetă ai scutului construit de americani.
Inițiativa Statelor Unite ale Americii a venit în semn de solidaritate cu Alianța, eveniment fără precedent pentru reafirmarea atașamentului față de Alianța Nord-Atlantică. În acest context, liderii NATO a oferit impresii la cald. Printre aceștia, Michele Ramis, ambasadorul Franței în România. Astfel, în urma declarațiilor controversate ale lui Emmanuel Macron, care a declarat că NATO se pregătește de o moarte cerebrală, iar Europa nu se mai poate baza pe SUA pentru apărarea comună, Ramis a declarat:
„Prezenţa mea aici e ca ă subliniez că guvernul meu crede în această alianţă. Europa trebuie să-şi construiască o apărare autonomă, nu împotriva NATO, ci care să vină în completarea ei".
Cord Meier Klodt, ambasadorul Germaniei, a subliniat de asemenea importanța Alianței pentru securitatea regiunii:
„Sunt convins că şi Franţa e conştientă că putem avea securitatea de care avem nevoie într-o lume cu atâtea ameninţări globale doar dacă ne coordonăm puternic. Noi, şi vorbesc în numele Germaniei, credem că putem face faţă provocărilor doar în acest sistem integrat".
România, elogiată de către Hans Klemm
Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti a oferit drept exemplu România, în ceea ce privește implicarea în zona de apărare.
„Toţi aliaţii trebuie să conştientizeze angajamentul de a aloca cel puţin două procente din venituri către apărare, aşa cum face România", a declarat Klemm.
„Sistemul de apărare antirachetă de la Baza Militară Deveselu a fost inaugurat în 2016. Este cel mai modern din Europa şi are un rol exclusiv defensiv, de apărare de eventuale atacuri cu rachetă din Orientul Mijlociu. Găzduiește 44 de rachete care nu au încărcătură explozivă, ci distrug ţinta prin simpla lovire a acesteia", informează Rador.