Un raport privind progresele înregistrate în asigurarea unei reciprocitți depline în ceea ce privește vizele cu Canada și SUA a fost prezentat de Comisia Europeană.
Raportul prezintă evoluția din ultimele șapte luni a discuțiilor pe acest subiect și dă asigurări că dialogul cu SUA și cele cinci state membre vizate pentru a obține reciprocitatea deplină în materie de vize va continua și în 2018.
Documentul amintește și de realizarea deplină a reciprocității în materie de vize, în Canada, obligativitatea vizelor pentru cetățenii români și bulgari fiind eliminată de la 1 decembrie 2017. De asemenea, același rezultat a fost obținut și de către Australia și Japonia.
„Realizarea reciprocităţii depline în materie de vize cu Canada demonstrează că eforturile noastre diplomatice şi dialogul nostru continuu cu această ţară dau roade. Împreună cu cele cinci state membre vizate, vom urma aceeaşi cale în relaţia cu Statele Unite ale Americii şi suntem hotărâţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca toţi cetăţenii UE să beneficieze de dreptul de călătorie fără viză”, a precizat comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos.
În 2018 se vor ivi câteva ocazii în care s-ar putea obține o accelerare în continuarea progreselor în ceea ce privește eliminarea vizelor. Una dintre ele este reuniunea la nivel de înalţi funcţionari în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne din UE şi SUA, acre va avea loc pe 27-28 februarie 2018.
De asemenea, în luna mai va avea loc și reuniunea miniştrilor de justiţie şi afaceri interne din UE şi SUA.
Comisia Europeană a anunțat că va prezenta Parlamentului European şi Consiliului, cel mai târziu în toamna anului 2018, un raport cu privire la progresele înregistrate pe acest subiect.