Viviane Reding, APEL pentru blocarea forțelor extremiste în Europa

Vicepreședinta Comisiei Europene Viviane Reding și ministrul portughez de justiție Paula Teixeira da Cruz au făcut apel la unirea forțelor democrate pentru a opri avansul extremiștilor în Europa, informează AFP, citată de Agerpres.

"Evident că sunt îngrijorată de avansul extremei drepte în Europa. Înseamnă negarea valorilor fundamentale care unesc continentul nostru și pe care trebuie să le apărăm", a declarat Viviane Reding presei, la Albufeira, în sudul Portugaliei.

Afirmațiile sale au fost făcute pe marginea unei reuniuni a conservatorilor din cadrul Partidului Popular European (PPE), care au câștigat alegerile europene de la 25 mai, un scrutin marcat de avansul eurofobilor.

Lucrările grupului PPE din Parlamentul European, consacrate creșterii economice și creării de locuri de muncă, au fost deschise luni de președintele său, eurodeputatul german Manfred Weber, în prezența președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Viviane Reding s-a arătat 'extrem de mulțumită' că în Luxemburg, țara sa de origine, și în Portugalia nu a fost ales niciun eurodeputat extremist, făcând apel la cele două țări să continue în această direcție.

"Trebuie omorâtă din fașă" apariția eurofobilor, pentru a împiedica progresul lor, a afirmat și Paula Teixeira da Cruz. "Dacă cei care cred în valori și în drepturile omului nu se unesc, ne vom confrunta cu riscuri serioase", a atras ea atenția.

Printre participanții la conferința de vară a PPE figurează de asemenea ministrul german de finanțe Wolfgang Schauble și președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, a cărui dificilă succesiune ar urma să se numere printre principalele subiecte de discuție.

Deși candidatul PPE, Jean-Claude Juncker, a revendicat postul încă din seara alegerilor, el s-a izbit de scepticismul mai multor șefi de guvern din propria familie politică, printre care ungurul Viktor Orban, prezent la Albufeira, și finlandezul Jyrki Katainen, care și-a anunțat de asemenea venirea.