Viviana Sposub începe proiectul prin care vrea să-și relanseze cariera, după despărțirea brutală de PRO TV

Sursa: arhiva EVZ

Viviana Sposub va începe un nou proiect TV și va prezenta emisiunea de dimineață de la Kanal D. Ea îi va avea alături pe Bursucu și pe George Tănase.

Noua emisiune matinală ce va fi difuzată de Kanal D, „Dimineața cu noi”, îi va avea ca prezentatori pe „Bursucu”, Viviana Sposub și George Tănase. Despre acest proiect, fosta vedetă de la PRO TV, a spus că este o nouă provocare în carieră și abia așteaptă să-și întâlnească telespectatorii de luni până vineri, în fiecare săptămână.

Viviana Sposub va prezenta matinalul de la Kanal D, alături de „Bursucu” și George Tănase

„Sunt fericită să încep un proiect nou alături de o superechipă! Iubesc televiziunea şi iubesc să le transmit oamenilor de acasă energie bună. Am alături cei mai talentaţi, energici, amuzanţi şi frumoşi parteneri, Bursucu şi George! Sunt sigură că le vom aduce telespectatorilor zâmbetul pe buze şi cred că astfel vor deveni dependenţi de noi. Abia aştept să dăm startul distracţiei”, a spus Viviana Sposub.

Ea a participat, recent, la emisiunea „Bravo, ai stil! Celebrities”, difuzată de Kanal D și s-a clasat pe locul al 2-lea. Viviana Sposub a prezentat rubrica meteo, la Antena 1. Ea a trecut apoi la Pro TV, unde a apărut în emisiunea „Vorbește lumea”. Tânăra a fost apoi concurentă la „Ferma”, la Pro TV, emisiune în cadrul căreia l-a cunoscut pe George Burcea, bărbatul alături de care are acum o relație.

Ce spunea George Burcea despre relația pe care o are cu iubita sa

„Pentru mine, Viviana este o puternică și o luptătoare, mai ales privind de cum a venit ea în Fermă, cum am văzut-o eu pentru prima oară – Viviana pe care nu o cunoșteam, atunci o văzusem pentru prima oară în viața mea, cum am văzut-o în primul episod și cum am lăsat-o eu, după opt episoade.

Mie mi se pare și susțin în continuare această teorie: că este mai puternică, mai învingătoare, este mai luptătoare, are mai multă energie și are mai multă încredere în ea. Pentru că este foarte important ca partenerului să-i oferi încredere indiferent dacă face un lucru bun sau mai puțin bun”, spunea George Burcea.

A fost dată afară de la PRO TV după ce a cerut mărirea salariului

În vara anului trecut, prezentatoarea a fost dată afară de la postul de televiziune unde lucra, PRO TV, după ce a cerut o mărire de salariu și s-a plâns că lucrează mult prea mult și are nevoie de zile libere. Inițial, prezentatoarei i s-a transmis că lucrurile vor decurge bine în ceea ce o privește, însă nu a fost să fie. Ea prezenta emisiunea „Vorbește Lumea”, alături de Cove.