Potrivit unui studiu recent realizat în SUA, la Universitatea din Boston, pacienții cu un nivel suficient de vitamina D sunt mai protejaţi de complicații, iar rata de deces din cauza COVID-19 e foarte mică .
Un alt studiu a demonstrat că un nivel suficient de vitamina D reduce rata de infectare.
Vitamina D, în proporție suficientă, este legată de un nivel scăzut de markeri inflamatori și un nivel ridicat al celulelor imune în sânge, arată studiul realizat de școala de medicină din cadrul Universității Boston.
Nivelurile ridicate de limfocite au fost legate de reducerea furtunilor de citokine - eliberarea a prea multor proteine în sânge, prea repede- care este unul dintre modurile în care infecția cu coronavirus poate ucide, mai ales persoanele tinere. În cadrul studiului, au fost luate mostre de sânge de la 235 de pacienți care au ajuns în spital cu COVID-19.
Pacienții au fost urmăriți clinic, inclusiv în ce privește severitatea infecțiilor, dacă și-au pierdut cunoștința, dacă au avut dificultăți de respirație, până în punctul în care au devenit hipoxici sau au murit. La pacienții peste 40 de ani, aceia care au avut suficiente niveluri de vitamina D au avut cu 51% mai puține șanse de deces decât aceia care nu aveau un nivel suficient de vitamina D.
Dr. Michael Holick, care a publicat recent un alt studiu, a descoperit că vitamina D poate reduce riscul de infectare cu COVID-19 cu 54%. De asemenea, vitamina D ajută împotriva altor virusuri care afectează căile respiratorii superioare. El a subliniat că există o deficiență de Vitamina D majoră la copiii și la adulții din SUA și din lume, în special în lunile de iarnă și că „prudent ar fi ca fiecare să ia suplimente de vitamina D”, scrie RomâniaTV.
Vitamina D aduce numeroase beneficii organismului, fiind absolut esențială pentru menținerea sănătății, atât fizice, cât și psihice. Vitamina D este de mai multe feluri și este recomandată nu doar în cazul adulților, ci și în cazul copiilor.
Aceasta este o vitamină liposolubilă (solubilă în grăsimi) care se găsește atât în plante, cât și în alimente, însă poate fi sintetizată și de organismul uman în prezența razelor solare, motiv pentru care a primit și denumirea de vitamina soarelui. De asemenea, vitamina D, grație beneficiilor sale, este denumită vitamină antirahitică. Vitamina D are beneficii în foarte multe procese fiziologice ale organismului și este recunoscută ca fiind indispensabilă în procesul de creștere.