Noul tip de coronavirus continuă să facă victime: 25 de morţi şi 830 de cazuri arată ultimul bilanţ prezentat de autorități.
Comisia naţională pentru sănătate a anunțat că, în plus, autorităţile examinează 1.072 de cazuri suspectate de a face parte din epidemia provenind din oraşul Wuhan (centru).
Precedentul bilanţ comunicat joi anunţase 18 morţi şi peste 600 de cazuri confirmate de contaminare, în majoritate în provincia Hubei, având oraşul Wuhan drept capitală.
Noul bilanţ a fost comunicat la puţin timp după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decis să nu declare alertă internaţională în faţa acestui nou coronavirus.
177 de cazuri grave
Din cele 830 de cazuri, 177 sunt considerate grave, potrivit Comisiei, în timp ce 34 de pacienţi "vindecaţi" au putut părăsi spitalul. În faţa crizei, regimul comunist a luat joi decizia nemaiîntâlnită de a pune în carantină metropola Wuhan şi pe cei 11 milioane de locuitori ai acesteia.
Alte oraşe din regiune au fost de asemenea izolate de lume, transporturile dinspre aceste localităţi fiind oprite. În total, circa 20 de milioane de persoane sunt blocate în regiune, mai scrie AFP.
Spital construit de la zero în șase zile
Mai mult, autoritățile locale din Wuhan, orașul din China de unde s-a răspândit cu repeziciune pneumonia cauzată de un nou tip de coronavirus, vor ca în șase zile să fie construit un spital special unde să fie tratați exclusiv acești pacienți.
Spitalul va fi construit de la zero și va fi dotat cu tot ce trebuie, a relatat joi presa chineză.
Proiectul pe hârtie trebuie să fie gata până vineri seara. Spitalul va avea două etaje, iar la locul unde va fi ridicat deja e agitație, se aduc excavatoare, mașini, containere, macarale, în paralel cu pregătirea materialelor medicale necesare. Spitalul va fi construit după modelul unui centru de tratament similar care a fost ridicat la Beijing în 2003 în timpul epidemiei SARS și care avea o capacitate de 1.000 de paturi.