Virusul gripei porcine nu e nou

Virusul gripei porcine nu e nou

Virusul gripei porcine, H1N1, este nou din multe puncte de vedere, însă are numeroase aspecte comune cu un virus pandemic existent încă din 1918, arată un studiu american citat de Reuters.

"Acest studiu demonstrează că există asemănări neaşteptate între două tulpini care cauzează gripa", este de părere doctorul Anthony Fauci, director al Institutului Naţional de Boli Infecţioase şi Alergice (NIAID). Cercetările au arătat că în ambele tipuri de virus pandemic există o structură numită hemaglutinină - substanţă de natură proteică, capabilă să determine aglutinarea (agregarea) hematiilor, din grupa căreia fac parte anticorpii, antigenele grupelor sanguine şi lectinele. Hemaglutinina, odată ajunsă în organism, infectează celulele, provocând gripa. Unul dintre cele două studii care au dus la concluzia că virusul gripei porcine are origini mai vechi a fost publicat de Chih-Jen Wei, Gary Nabel şi colegii săi de la  NIAID, în revista Science Translational Medicine. El reprezintă rezultatele unui experiment de laborator, în care specialiştii au injectat cobaii cu vaccinul folosit pentru a opri pandemia de gripă din 1918, din a cărei cauză au murit aproximativ 100 de milioane de oameni, arată sursa citată. Vaccinul vechi, bun şi pentru virusul nou S-a constatat că acei cobai injectaţi cu vaccinul antigripal au supravieţuit, în timp ce cobaii care nu au fost imunizaţi au murit. Specialiştii au mers mai departe cu experimentul şi au imunizat cobaii cu împotriva virusului pandemic care a provocat gripa porcină din 2009, după care i-au expus la infectarea cu tulpina virusului din 1918, constatând că vaccinul nou i-a protejat şi împotriva acesteia. “Acesta este un rezultat surprinzător. Nu ne-am fi aşteptat ca acelaşi timp de anticorpi să poată genera protecţie împotriva a doi viruşi aflaţi la o distanţă aşa de mare”, spune Nabel. “Descoperirea ne oferă posibilitatea de  a înţelege evoluţia virusului pandemic de la un sezon la altul şi, foarte important, ne dă şansa de a dezvolta cel mai bun vaccin care să încetinească sau să prevină transformarea virusului”, a încheiat cercetătorul. Numeroasele studii desfăşurate în perioada pandemiei de gripă porcină, specialiştii au constatat că noul virus H1N1 acţiona mai puţin asupra persoanelor cu vârste de peste 50 de ani. A/H1N1 a ucis 12.000 de americani şi 122 români Deşi acţiunea virusului gripei porcine este foarte firavă în ultima perioadă atât în SUA, cât şi în Europa, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a subliniat că H1N1 continuă să reprezinte un pericol pandemic. Potrivit Centrului American de Control şi Prevenire a Bolilor, de la începutul izbucnirii pandemiei de gripă porcină au murit în Statele Unite aproximativ 12.000 de americani şi 250.000 au ajuns la spital. Din totalul deceselor, 1.800 au survenit la copii. În România, numărul total de cazuri confirmate până în prezent este de 7.007, din care 122 cu deces. Astăzi, Ministerul Sănătăţii a confirmat apariţia unui nou caz de îmbolnăvire cu gripă nouă, în judeţul Vrancea.  

Ne puteți urmări și pe Google News