Transportul, turismul, industria auto, electronica, consumul sunt sectoare direct afectate de epidemia care a izbucnit în China.
Este încă prea devreme pentru a măsura impactul pe care epidemia cu coronavirusul chinez îl va avea asupra economiei mondiale. Dar are deja consecințe penalizatoare pentru multe companii internaționale din cauza importanței Chinei, atât ca piață, cât și ca țară producătoare.
Principalele sectoare afectate sunt transportul și turismul. China a închis porțile mai multor orașe și a interzis călătoriile organizate în țară și în străinătate, în încercarea de a reduce contaminarea.
Mai multe companii aeriene, între care Air France, British Airways, Air Canada, Lufthansa, American, United sau Delta, au suspendat sau își vor suspenda curând zborurile către China continentală, notează AFP.
Țări precum Regatul Unit, Germania și Statele Unite nu recomandă călătorii în China. Unele țări, precum Singapore sau Australia, au interzis chiar intrarea pe teritoriul lor a tuturor nerezidenților care sosesc din China, iar Statele Unite vor face același lucru începând de duminică, ora 22:00 GMT.
De partea sa, Rusia a închis 4250 km de frontieră terestră cu China.
Activitățile turistice au înghețat. Disney și-a închis parcurile de distracții din Shanghai și Hong Kong.
Mai multe companii de croaziere, precum MSC Cruises, Costa Cruises și Royal Caribbean au anulat călătoriile cu plecare din porturile chineze și refuză îmbarce pasageri care au rămas în China în ultimele două, dacă nu chiar patru săptămâni.
Într-o China în care epidemia perturbă rețelele de distribuție și unde prețurile legumelor cresc, unele multinaționale au fost nevoite să închidă toate o parte din magazine, chiar dacă cea mai mare parte a populației rămâne în locuințe și se ferește oricum să intre în magazine.
Apple a anunțat deja că toate magazinele sale din China continentală vor fi închise până pe 9 februarie. Starbucks, pentru care China este a doua cea mai mare piață din lume, și-a închis jumătate din cele 4.000 de puncte de vânzare din țară.
Sute de restaurante McDonald's și-au ținut ușile închise în provincia Hubei, a cărei capitală, Wuhan, este epicentrul epidemiei. Alte 3.000 de restaurante rămân deschise. Pizza Hut și KFC au fost obligate la măsuri similare.
După anularea mai multor competiții sportive internaționale, inclusiv Cupa Mondială de Schi Alpin, China a anunțat joi amânarea sezonului său de fotbal 2020.
Wuhan este un oraș industrial în care s-au instalat numeroase grupuri auto internaționale. Prezent încă din anii ’90, grupul PSA (Franța) administrează acolo trei fabrici și plătește 2.000 de angajați, inclusiv 38 de expați. Aceștia din urmă au fost repatriați în Franța vineri și niciunul dintre ei nu este infectat cu virusul 2019-nCoV.
Cele trei fabrici ale grupului, care ar fi trebuit să se redeschidă pe 3 februarie, vor rămâne închise până pe 14 februarie, PSA respectând instrucțiunile autorităților.
Japonezii de la Nissan au început să-și repatrieze personalul din Wuhan. Fiat-Chrysler, General Motors și Ford au instituit restricții pentru echipele lor.
Pionierul mașinilor electrice, Tesla, a avertizat că coronavirusul ar putea perturba creșterea activității noii sale fabrici uriașe din Shanghai.
Gigantul taiwanez Foxconn, principalul furnizor mondial de componente electronice și care are multe unități de producție la Wuhan, nu își va redeschide fabricile chineze până la jumătatea lunii februarie.
„Suntem capabili să răspundem cerințelor clienților noștri, păstrând în același timp în siguranță sănătatea angajaților noștri", a comunicat Foxconn.