Virgil Popescu, despre construirea unităților 3 și 4 de la Cernavodă: „Dezvoltăm energia nucleară din România”

Sursa foto: Gov.ro

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a discutat în vizita din SUA despre dezvoltarea unui programului nuclear civil pentru a moderniza energia nucleară din România. Acesta a avut mai multe propuneri.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că a fost un real succes vizita din SUA. El a discutat cu reprezentanți ai companiilor americane și canadiene, care sunt parte a proiectului care prevede construirea unităților 3 și 4 de la Cernavodă.

„Dezvoltarea programului nuclear civil și întărirea parteneriatului strategic în domeniul energiei sunt prioritățile pe care le voi aborda în cadrul vizitei de lucru pe care o fac săptămâna aceasta în SUA. Am avut un dialog foarte bun, la Washington, cu reprezentanți ai companiilor americane și canadiene, care sunt parte a proiectului care prevede construirea unităților 3 și 4 de la Cernavodă. Am discutat cu cei de la SNC-Lavalin, Fluor Corporation și cu cei de la Sargent & Lundy.

sursa foto: EVZ

Totodată, am avut un schimb de idei și cu reprezentanții NuScale care construiesc reactorul modular de mici dimensiuni, de la Doicești. Alături de partenerii americani, canadieni și francezi modernizăm și dezvoltăm energia nucleară din România. Alături de mine la discuții au mai participat E.S. ambasadorul României în SUA Andrei Muraru, consilier la cancelaria prim - ministrului George Agafiței, CEO -ul SNN Cosmin Ghiță și alți oficiali ai companiei Nuclearelectrica.”, spune Virgil Popescu pe rețelele de socializare.

Virgil Popescu, vizită în SUA

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a mers în Statele Unite pentru a finaliza procedurile de finanțare a două centrale nucleare în România.

„Industria vine cu încă 5 milioane şi acest pachet de aproape 30 milioane vorbim pentru finanţarea proiectului de design. (…) Practic dorim să mai construim două reactoare nucleare şi merg în Statele Unite tocmai pentru a discuta acest lucru şi a finaliza procedurile de finanţare pentru reactoarele modulare şi, de ce nu, pentru importul de gaz, pentru hidrocarburi din SUA. Voi avea această deplasare săptămâna viitoare foarte importantă pentru România şi independenţa energetică a României”, a declarat Virgil Popescu, potrivit news.ro.

Guvernul SUA şi firma americană NuScale Power LLC vor aloca 14 milioane de dolari pentru implementarea în România a unei centrale cu reactoare modulare mici (SMR).