Violenţe la Cairo: doi morţi într-o manifestaţie împotriva armatei

Două persoane au murit iar alte 15 au fost rănite în timpul unei manifestaţii organizate astăzi în piaţa Tahrir, din Cairo, împotriva conducerii militare a ţării, instalate după retragerea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, scrie BBC.

Violenţele au izbucnit încă de aseară, după ce militarii au încercat să disperseze mulţimea care cerea judecarea fostului preşedinte şi cedarea puterii de către armata egipteană. Circa 300 de militari au fost mobilizaţi începând cu ora 03.00 dimineaţa pentru a evacua piaţa care a devenit simbolul luptei egiptenilor împotriva dictaturii Mubarak.

Deşi armata susţine că nu a folosit muniţie de război pentru a împrăştia mulţimea ci doar gloanţe oarbe, medicii care i-au îngrijit pe cei 15 răniţi au declarat că aceştia au fost împuşcaţi. Manifestanţii au dezvăluit, de asemenea, că au fost loviţi cu bastoane şi că asupra lor s-a tras cu gloanţe de război.

Potrivit martorilor, manifestanţii au incendiat un autobuz militar şi un camion. Poliţia militară a folosit  sârmă ghimpată pentru a îngrădi manifestaţia.

Manifestanţii cer adoptarea mai multor măsuri, printre care demisia celui care l-a înlocuit pe Mubarak ca preşedinte interimar, mareşalul Mohammed Hussein Tantawi. „Tantawi este Mubarak şi Mubarak este Tantawi”, au scandat demonstranţii. Ieri, câteva zeci de mii de egipteni au ieşit pe străzile capitalei pentru a cere judecarea lui Mubarak şi a altor oficiali ai regimului său.

Potrivit agenţiei AP, preluate de Agerpres, tot ieri, fostul şef de cabinet al lui Hosni Mubarak, Zakariya Azmi, a fost arestat. Acesta este fostul oficial cu cea mai înaltă funcţie care este reţinut de când Mubarak a renunţat la putere la 11 februarie, pe fondul unei revolte populare. Procurorul Assem al-Gawhari a declarat joi că Azmi va fi reţinut pentru 15 zile, în timp ce autorităţile vor efectua cercetări pentru a stabili veridicitatea acuzaţiilor că ar fi abuzat de funcţie pentru a aduna avere.