Doi elevi de la o școală din Ploiești, în vârstă de 9 ani, s-au bătut în timpul unei pauze dintre ore. Unul dintre ei a fost rănit și a trebuit să fie transportat la spital, pentru că prezenta traumatism cranian.
Un copil de 9 ani a ajuns, joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, cu traumatism cranian minor, după ce a fost implicat într-un conflict cu un alt elev la şcoală, în timpul pauzei dintre orele de curs.
Bătaie între doi elevi în vârstă de 9 ani, unul dintre ei a ajuns la spital
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că în incinta unei unităţi de învăţământ din municipiu ar fi avut loc o agresiune fizică între doi minori.
Din primele verificări a reieşit faptul că în pauza dintre orele de curs, în timp ce se jucau, doi elevi de 9 ani s-ar fi lovit reciproc, unul dintre aceştia fiind transportat la o unitate medicală.
Oamenii legii s-au autosesizat în acest caz și au început o anchetă
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, George Duţă, a precizat pentru Agerpres că un echipaj a preluat de la Şcoala "Nicolae Simache" din Ploieşti un copil de 9 ani care prezenta traumatism cranian minor, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru investigaţii.
În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, conform sursei citate.
O bătaie a avut loc și într-o comună din județul Iași, între două tinere
Altfel, un alt incident violent s-a produs în comuna Fântânele, din județul Iași. O elevă din clasa a VIII-a, de la o școală din județul Iași, a fost călcată în picioare, la propriu, de o colegă. Cauza este o dușmănie mai veche între familiile celor două fete. Mama fetei bătute susține că nu este prima oară când se întâmplă și că de multe ori, agresiunile au avut loc în incinta școlii. Cu toate acestea, până acum, conducerea școlii nu a ridicat nici un deget pentru a stopa acest lucru.